Zi de doliu la Moscova: 14 adolescenți s-au înecat într-un lac

Foto: ryb.ru

Foto: ryb.ru

Un grup de 14 adolescenți care participau la o tabără de vară au murit înecați într-un lac din nord-estul Rusiei după ce ambarcațiunile la bordul cărora se aflau s-au scufundat din cauza vremii nefavorabile, au anunțat duminică anchetatorii, potrivit Agerpres și AFP.

Accidentul s-a produs în cursul nopții de sâmbătă spre duminică pe lacul Siamozero din Karelia, a precizat purtătorul de cuvânt al comisiei de anchetă, Vladimir Markin.

„Anchetatorii au încheiat inspectarea corpurilor a 14 victime. Ei au constatat că toate erau născute între 2002 și 2004. Nu sunt adulți printre victime”, a adăugat Vladimir Markin într-un comunicat. Un bilanț anterior anunțase că un adult și-a pierdut viața în tragedie.

„Aceasta confirmă încă o dată că persoanele care îi însoțeau pe adolescenți nu au depus toate eforturile pentru a-i salva, ci s-au gândit numai la propria viață”, a subliniat Markin.

În urma tragediei, patru dintre responsabilii taberei și însoțitorii adolescenților au fost arestați.

În plus, operațiunile de urgență au permis salvarea altor 30 de persoane, potrivit biroului local al Ministerului pentru Situații de Urgență.

Tinerii se aflau la bordul a două vase și a unei bărci pneumatice când o furtună a izbucnit în cursul nopții, potrivit ministerului.

Comisarul rus pentru drepturile copiilor, Pavel Astahov, a adăugat că, aparent, „adolescenții nu purtau veste de salvare”.

La rândul său, primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a precizat pe Twitter că zece dintre adolescenții care și-au pierdut viața locuiau în capitala țării. Sobianin a anunțat că luni, 20 iunie, la Moscova este declarată zi de doliu.

A fost deschisă o anchetă pentru a stabili circumstanțele accidentului și dacă au fost respectate normele de securitate.



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.