Mocanu: Dreapta, fără șanse la prezidențiale, din cauza „clientelei” PLDM din Partidul DA în frunde cu Năstase

Sergiu Mocanu

Sergiu Mocanu. Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

Liderul Mișcării Populare „Antimafie”, Sergiu Mocanu, a vorbit despre eșecul unui potențial candidat comun la alegerile prezidențiale înaintat de partidele de dreapta, inclusiv din cauza liderului Partidului DA, Andrei Năstase, care nu va accepta pe altcineva.

În cadrul unei conferințe de presă, Sergiu Mocanu a declarat că Andrei Năstase a fost lansat drept candidat la prezidențiale încă în momentul când a pornit campania privind organizarea alegerilor prezidențiale și acesta nu va accepta o altă candidatură. Anume din aceste motive alți potențiali candidați ai partidelor de dreapta sunt atacați la postul de televiziune care aparține oligarhului Victor Țopa și este controlat de frații Năstase.

„Iurie Leancă și Maia Sandu sunt atacați la Jurnal TV din motivul că Năstase a fost lansat în spațiul public ca și candidat unic din momentul când s-au pornit discuțiile despre alegeri prezidențiale. Această diversiune împotriva R. Moldova (alegeri prezidențiale directe – n.r.) a fost inițiată ca Năstase să fie singurul candidat. Ei nu au avut niciodată în gând să sprijine pe altcineva. Ei vor fi tolerați la Jurnal TV în măsura în care se vor înhăma la carul lui Năstase”, a declarat Sergiu Mocanu.

Liderul „Antimafie” a precizat că în aceste condiții, Maia Sandu, la fel ca și Andrei Năstase și alți candidați ai dreptei, nu au șanse.

„Dacă ar fi avut un candidat unic sau comun, mai aveau șanse să treacă în turul doi. Acum, când se creează impresia că vor candida toți, nici nu vor ajunge în turul doi”, a declarat Mocanu.

Președintele „Antimafie” a criticat în acest context și politica editorială a postului de televiziune Jurnal TV. Potrivit lui Mocanu, acest post de televiziune s-a transformat din 2014 într-o „sculă propagandistică”, după ce controlul asupra sa a fost preluat de cei doi frați Năstase și care l-au transformat într-un Euro TV, post de televiziune transformat odinioară de Vasile Năstase într-o „spălătorie” a PPCD.

În cadrul aceleași conferințe, Sergiu Mocanu a vorbit și despre Partidul DA, controlat de oligarhii Victor și Viorel Țopa și care de fapt este un urmaș al PLDM-ului lui Vlad Filat.

„În Platforma DA la ora actuală, în cea mai mare parte, vine toată clientela PLDM”, a declarat Sergiu Mocanu.

Reclame


Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.