Concursul pentru decernarea Premiului Național-2016 a demarat

Tricolor

Foto: argumentul.info

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a inițiat procesul de selectare a candidaților pentru premiere în cadrul ediţiei din acest an, comunică Guvernul.

Înaintarea candidaţilor la concurs se face de către ministerele de resort, uniunile de creaţie, federaţiile de sport, Academia de Ştiinţe a Moldovei, universităţi, precum şi de către laureaţi ai Premiului Naţional şi cei ai Premiului de Stat.

Recomandările cu privire la candidaţii pentru concurs, dar și dosarele acestora, se vor prezenta Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional până la 29 iulie a.c., la sediul Guvernului (adresa: mun.Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, nr.1, biroul 637).

Premiul Naţional se decernează atât individual, cât și colectivelor de autori, pentru realizări remarcabile, care au contribuit la promovarea imaginii ţării pe plan internaţional și au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi socio-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.

Premiul Național a fost instituit cu scopul de a recunoaște și a încuraja activități de cercetare, dezvoltare științifică și tehnologică și de stimulare a performanțelor artistice și sportive. Anual, de Ziua Independenţei R. Moldova, Guvernul acordă 10 premii naţionale în valoare de 100 de mii de lei.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.