Întrevederea neobișnuită a președintelui Nicolae Timofti

Nicolae Timofti_presedinti

Foto: presedinte.md

Preşedintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu foştii preşedinţi ucraineni Leonid Kravciuk şi Viktor Iuşcenko, şi cu ex-preşedinţii R. Moldova, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi.

Oficialii au discutat despre necesitatea sincronizării acţiunilor celor două state în contextul noilor ameninţări la adresa securităţii naţionale şi regionale.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, citat de IPN, în cadrul discuţiilor au fost trecute în revistă criza din estul Ucrainei şi conflictul îngheţat din stânga Nistrului, care au elemente comune în manifestările lor.

Foştii preşedinţi ucraineni au vorbit despre provocările şi costurile pe care le plăteşte Ucraina pentru libertate şi pentru alegerea sa prooccidentală. Aceştia au relevat continuarea parcursului european de către R. Moldova şi Ucraina drept singura cale de readucere a celor două state în zona stabilităţii şi dezvoltării social-economice durabile.

„Am convenit cu foştii şefi de stat să găsim soluţiile necesare pentru ca ţările noastre să se apropie mai mult şi să colaboreze în direcţia realizării parcursului european comun”, a declarat preşedintele Nicolae Timofti.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.