OPINIE. Plahotniuc l-a trimis la origini pe Usatîi, după ce acesta din urmă a vrut să-l „jupească” de câteva milioane

Darea în urmărire internațională, urmată de reținerea afaceristului Veaceslav Platon, supranumit și „raiderul nr. 1 în CSI”, i-au făcut pe admiratorii celebrului raider să „sară ca arși”, scrie Veaceslav Balacci în blogul său, referindu-se, în mod special, la cazul unei presupuse coruperi despre care Renato Usatîi s-a plâns la toate posturile de televiziune, nu și procurorilor.

Plahotniuc_Usatii

Foto: blogulluivalentyn.blogspot.md

De rând cu cei care s-ar fi arătat speriați de reținerea afaceristului Platon – „cei care au ciugulit din palma raiderului, foşti parteneri de treburi raidereşti, dar şi simpli admiratori ai geniului copilului-minune al FSB-ului” –, bloggerul îi menționează pe „oracolul Facebook-ului moldovenesc” Ion Sturza, care întrezărea în Platon „potențe uriașe”, „diavolașii” Gofman și Sagaidac, precum și primarul Renato Usatîi.

În cadrul ediției de aseară a emisiunii „Interpol” de la TV7, moderată de către Natalia Morari, „propagandist cu background”, Renato Usatîi a făcut declarații „tot mai încurcate şi contradictorii” atunci când s-a referit la cazul presupusei sale cumpărări de către Vlad Plahotniuc cu 1,5 milioane de dolari, observă bloggerul Balacci, potrivit căruia Usatîi s-a încurcat în declarații și cu în „povestea cu Dodon”, despre care ba a spus că este proiectul lui Plahotnuc, ba că îl susține în alegerile prezidențiale de la toamnă.

„Cele mai încurcate sunt însă lucrurile atunci când e vorba de cele 1,5 milioane de dolari pe care cică i le-ar fi oferit Plahotniuc lui Usatîi, ca să plece din ţară pe «vreo 3 luni». Renato nu ascunde că stă prost cu banii din cauza crizei financiare, în care au intrat prin coincidenţă mai mulţi şi mai multe după ce Slava Platon (!) a început să aibă probleme la Chişinău. Exact în momentul în care au apărut problemele lui Slava Platon, nici vagoanele РЖД-ului nu se mai strică, care nu-i mai cumpără piesele lui de la Nijnii Novgorod!”, scrie Balacci.

Bloggerul că Renato Usatîi a fost cel care, la 6 iunie, a mers să-l şantajeze pe Plahotniuc, fluturându-i în faţă cu hârtiile lui Gofman, şi estorcând bani în schimbul hârtiilor. „Când a zis că vrea 1,5 milioane de dolari pentru copiile xerox de valoare dubioasă şi care oricum urmau a fi făcute publice de Gofman, acesta fiind strâns la perete în dosarul BEM, Renato a fost trimis la origini. După ce s-a mai gândit niţel, pe 16 iunie Usatîi a mers din nou la GBC şi a fost de acord «şi cu un milion, sau măcar 900 de mii» şi din nou a fost trimis, în acelaşi loc”, scrie Balacci.

Potrivit bloggerului, lui Usatîi, de fapt, îi trebuiau la gât 400 de mii de euro, ca să-şi plătească datoriile.

„Enervat că gândirea durează prea mult, sub presiunea datoriilor şi a «crizei financiare», Usatîi a mers din nou la Slava Platon, care i-a promis că îi dă banii, dacă se aliniază cu gofmanii şi sagaidacii lui, pentru a-i «hotărî problemele» cu Plaha”, scrie bloggerul, adăugând că „vestea cea tristă pentru Usatîi e că Slava Platon nu va mai reuşi să-i dea banii! El va sta la dubă, fiind deja capturat de SBU şi procuratra de la Kiev!”.

„Eu aşa şi n-am înţeles de ce n-a înregistrat Usatîi discuţiile din 6 şi 16 iunie! Să fi fost oare Plaha la fel de neatent? (…) Dacă Plaha are dovezi că Renato a cerşit bani de la el şi le trimite ruşilor («mafiei financiare mondiale», cu «potenţe uriaşe», cum a zis Sturza) s-a cam terminat cu Usatîi pe veci!”, conchide bloggerul Veaceslav Balacci.

Ion Sturza_Renato Usatii

Colaj: balacci.wordpress.com



Categorii:Actualitate, Opinii

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.