RAPORT. Economia Transnistriei riscă să se înece la mal

Situația economică din regiunea transnistreană continuă să se agraveze. După ce în anul 2015 economia regiunii s-a contractat cu circa 20%, aceasta urmează să-și continue declinul și în 2016, fiind anticipată o scădere de 5-6 la sută.

Transnistria

Foto: infotag.md

Estimările au fost făcute de Expert-Grup în cadrul celui mai recent număr al „Revistei economice regionale: regiunea transnistreană”, notează Moldpres.

Recesiunea economică din 2016 va fi cauzată de scăderea consumului gospodăriilor cu 5 la sută, pe fondul reducerii salariilor și scăderii remiterilor, scăderea consumului administrației regionale urmare a deficitului bugetar enorm, estimat la aproape 15% din PRB și reducerea investițiilor de capital ale firmelor cu 10-12 la sută, în condiții de limitare a accesului la credite și a exodului de capital din regiune, constată experții.

Potrivit autorilor publicației, criza ar fi mult mai puțin dramatică dacă autoritățile din regiune ar fi mai bine pregătite din punct de vedere fiscal, bugetar, monetar și economic pentru asemenea șocuri negative.

„Economia regiunii transnistrene a întâmpinat criza cu deficit bugetar și de cont curent de proporții, baza fiscală îngustă determinată de lipsa sistemului de TVA și un vast sector informal, portofolii înalte de credite neperformante în bănci și rezerve valutare minime”, a declarat în contextul dat Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup și coautor al raportului.

Mai mult, problemele economice au fost afectate și de ciclul electoral din regiune, care a generat conflicte politice interne, în special între puterile „executive” și „legislative”, fapt ce nu doar a tergiversat pasul reformelor, ci și a alimentat unele politici populiste, cu riscuri majore suplimentare pentru viitorul apropiat. Menținerea cursului artificial al „rublei transnistrene” a fost una din acele măsuri populiste care a agravat suplimentar climatul economic.

Cursul de schimb artificial a cauzat un deficit acut de valută în regiune și a lovit în competitivitatea exportatorilor transnistreni. În plus, piața neagră de valută s-a extins, unde „rubla transnistreană” s-a depreciat cu pînă la 50 la sută. La rândul său, aceasta a cauzat un deficit acut de produse de import, alimentînd „turismul alimentar” – oamenii au fost nevoiți să plece în afara țării pentru a cumpăra produsele lipsă.

„Având în vedere deficitul de cont imens, care echivalează aproximativ cât PIB-ul regiunii, deprecierea este inevitabilă, iar amânarea deprecierii controlate ar putea duce la o prăbușire necontrolată «a monedei transnistrene» cu consecințe economice și sociale grave”, a declarat Alexandru Fală, coautor al raportului.

Raportul a mai notat principalele cinci riscuri cu care se va confrunta economia transnistreană în următorii 2-3 ani. În primul rând, sectorul bancar decapitalizat și „intoxicat” cu credite neperformante. Incertitudinea din industria energetică din regiune. În al treilea rând, constrângerile bugetare și structurale severe, cauzate de un aparat administrativ extins și costisitor, unde aproape 45 la sută din totalul salariaților din regiune sunt angajați în sectorul public. Și, în ultima instanță, scăderea populației și ca urmare a ofertei de brațe de muncă.

Reclame


Categorii:Actualitate, Economie, Transnistria

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.