OPINIE. „Maidanezul” Dorin și „buldogul” Igor; Dodon îşi rezolvă problemele folosindu-se de PPEM și Platforma DA

Nu sunt adeptul orb al liberalilor şi, în special, al lui D. Chirtoacă. I-am criticat de fiecare dată când au făcut greşeli. Mă doare că în ultimul timp Partidul Liberal a căzut atât de mult în ochii multor foşti susţină­tori ai lui, scrie Vaaleriu Dulgheru în „Literatura și Arta”.

Igor Dodon_Dorin Chirtoaca

Foto: actualitati.md

Mă doare să aud atâtea critici la adresa Partidului Liberal, care, cu regret, în mare parte sunt fondate. Mă doare să aud atâtea atacuri la adresa lui Dorin Chirtoa­că (unele dintre ele, cu regret, fondate), cu care capitala a fost salvată de ciuma roşie (comunistă, în 2007) şi de două ori de ciuma roz (socialistă, 2011, 2015). Mă doare când aud insultele bădărăneşti ale lui Dodon la adresa lui Chirtoacă, numindu-l maidanez, iar pe noi toţi, care l-am votat pe D. Chirtoacă – „râie liberală”. Acest bul­dog rău asmuţat de stăpânii săi de la Kre­mlin ar trebui deferit justiţiei. Prin expresia „râia liberală” el i-a insultat nu numai pe liberali, ci liberalismul european (culorile liberalismului din Basarabia coincid cu cele ale UE).

Desigur, sunt multe probleme la nivel de capitală (majoritatea oraşelor mari au probleme, cu atât mai mult Chişinăul, care se descurcă cu un buget extrem de auster), cum ar fi lupta cu corupţia funcţionarilor de la Primărie, debirocratizarea majorităţii serviciilor prestate de structurile municipa­le prin introducerea ghişeului unic, crearea unui confort chişinăuienilor. Însă la sigur scopul lui Dodon nu este bunăstarea şi con­fortul chişinăuienilor, ci un cu totul altul. Pentru a argumenta cele spuse, să ne de­plasăm în timp în trecut cu vreo trei ani. Acelaşi tărăboi l-a ridicat îndată după ce a pierdut alegerile locale din 2011. Nu i-a mers. Îl comparam atunci cu motivul din fabula lui A. Donici „Două poloboace”: multă gălăgie şi treabă puţină.

În 2013 a încercat din nou. Nereuşindu-i lovitura de stat în Parlament (desigur, cu ajutorul comuniştilor, el fiind în Parlament un nimeni), acest comsomolist cu apucă­turi bolşevice a revenit la vechea idee de demitere a primarului general D. Chirtoa­că. „Începem paşaportizarea curţilor, blocurilor din Chişinău, vom merge în fiecare curte din Chişinău. Vom discuta cu oame­nii, vom colecta semnături pentru demite­rea lui Chirtoacă. Vom bate cu pumnul în masă pentru demiterea lui Chirtoacă, noi nu o să ne oprim aici, noi vom merge până la sfârşit (care sfârşit? Al cui sfârşit?)”, a declarat nonşalant Dodon. Adevărat pui de-al lui Ilici. Ferm, hotărât, se va lupta până la ultima picătură de sânge. (…) „Chir­toacă şi moşul său, Mihai Ghimpu, să ple­ce la Băsescu, să plece la Bucureşti…Aici în Chişinău nimeni nu îl doreşte (ca să vezi judecător!). Noi dorim demiterea legală a groparului Chişinăului”, a continuat com­somolistul în 2013. Nu i-a mers nici de astă dată.

De data aceasta gluma se îngroaşă. Pre­gătirile pentru demiterea lui D. Chirtoacă au început îndată după alegerile locale, când candidatul lui Dodon (Z. Greceanîi) a pierdut. În acest scop Dodon îl „paraşu­tează” pe „haiducul” I. Ceban în funcţia de consilier municipal, adus din călduţul, mai plătitul şi respectabilul jilţ de parlamentar. Cine ar fi de acord cu această rocadă dacă nu s-ar urmări alt scop? Iar scopul acestei „paraşutări” este de a încurca pe toate căile activitatea normală a primarului, folosind toate mijloacele legale şi mai puţin legale, morale şi amorale: show-uri la şe­dinţele Consiliului Municipal, organizarea a tot soiul de pichetări (cum să mai lucrezi în astfel de condiţii?), asmuţarea unor „protestatari de profesie” gen M. Laguta, pe care, dacă o dai afară pe uşă, îţi intră pe fereastră. Ceea ce nu i-a reuşit anterior se pare că e aproape de a-şi atinge scopul acum, dar cu mâinile altora.

La prima vedere, Dodon parcă nu e im­plicat în această „afacere”. Propunerea a venit din partea consilierilor PPEM, preşe­dinte al grupului de iniţiativă pentru colec­tarea semnăturilor este un oarecare V. Chi­ronda, vicepreşedinte este un oarecare St. Vartanian. Din partea PCRM este perdan­tul la primărie V. Chirtoca. Îl ascultam pe un tânăr consilier membru PPEM, membru al acestui grup de iniţiativă care, culmea, din toamnă a declarat că pleacă la studii la Bruxelles, de unde, de regulă, tinerii nu se mai întorc, şi atunci pentru cine face acest lucru? În primul rând, mă miră atitudinea fracţiunii PPEM în consiliu în această pro­blemă. Să nu înţeleagă ei că sunt folosiţi, cu mâinile lor Dodon îşi rezolvă proble­mele? Cineva îşi pune întrebarea: pe cine îl aduce Dodon în locul lui Chirtoacă? Poate pe anarhistul I. Ceban sau „istoricul” iubi­tor de hărţi V. Batrâncea? Cineva din aceşti doi e mai bun?

Deunăzi îi auzeam pe câţiva lideri ai Platformei DA, care s-au aliniat şi ei la apelul lui Dodon în demiterea Primarului. Eu înţeleg anumite supărări, frustrări, care au existat şi mai există între formaţiunea lor şi liberali, cu toate că se găsesc practic pe acelaşi eşichier politic. Dar ei trebuie să fie mai presus de orice, să fie la înălţimea misiunii pe care şi-au asumat-o.

Toate oalele se sparg de capul prima­rului, pe drept sau pe nedrept. Dacă se taie copacii care ori sunt bolnavi, ori încurcă optimizarea infrastructurii, Primarul e vi­novat. Dacă nu se taie şi cad peste capul oamenilor, tot Primarul e vinovat. Desigur, noi, locuitorii, ne-am dori un oraş curat, cu trotuare şi străzi perfecte, cu servicii pre­state la timp şi calitativ. Dar cum să faci acest lucru, când finanţarea este sub orice nivel, când bugetul este aprobat în iunie în loc de decembrie anul precedent, când depinzi de finanţare din diverse credite şi proiecte, care nu vin atunci când doreşti? De ex., dintr-un credit de la Banca Mon­dială acum patru ani s-au schimbat în peri­metrul arterei principale toate reţelele (apă, canalizare, altele), care nu fuseseră schim­bate în ultimii 50 de ani. Desigur, ar fi fost mai bine ca trotuarele să fie refăcute îndată după instalarea noilor reţele, însă ar fi fost bani aruncaţi în vânt (banii noştri!), deoa­rece acum la repararea bulevardului Ştefan cel Mare oricum ar fi fost din nou distruse.

În final vin cu o chemare. Oricare ar fi frustrările personale, de grup sau de par­tid, trebuie să primeze interesul municipal şi, de ce nu, naţional, dorind ca Chişinăul să fie o capitală europeană. Există această problemă – dihonia între, în special, forma­ţiunile dreapta – centru-dreapta. Din păca­te, PL nu e la înălţime, în mare parte, din cauza liderului său. Această imagine s-a răsfrânt şi asupra lui D. Chirtoacă. Dar să lăsăm la o parte toate aceste frustrări şi să ne gândim la Capitală. Funcţia de primar este una mai puţin politică. Cu toate nea­junsurile pe care le are oricine (poate doar cel care nu face nimic!), lucrurile mai puţin bine făcute, Primarul este la locul lui, un primar care pe parcursul a două mandate a acumulat o anumită experienţă, pe care n-o avea la început şi nu o va avea noul pri­mar. Există o anumită legitate că primarii buni ai metropolelor se află mai mult timp în funcţie, unii dintre ei ocupând ulterior funcţii înalte în stat. Există şi o vorbă care spune: Regulile nu se schimbă în timpul jocului. Să-l lăsăm să-şi ducă la bun sfârşit proiectele asumate în programul electoral, pe care l-am votat cu un an în urmă. La vi­itoarele alegeri nu-l mai votăm, dacă nu-şi va îndeplini programul electoral.

Valeriu Dulgheru

Reclame


Categorii:Actualitate, Opinii

Etichete:, , , , , , , , , ,

3 răspunsuri

  1. Batalia pentru Primarie demult merge iNTRE ASTIA 2, Dar ma c-am intreb dece Dododn o vrea pe greceanaia in primarie? Nimeni nu se intreaba de asta? El ce alti oameni nu are acolo? Sau are ceva de ascuns prin primarie?!

    Apreciază

    • Eheee, eu am impresia că acest Dodon, foarte foarte multe ascunde, și ca să nu fie el vinovat pentru toate inegalitățile o implică pe colega Greceanîi, care nu e mai departe ca Dodon!

      Apreciază

  2. O sa se rupa intr-un loc Dodon vrand sa-l dea jos pe Chirtoaca. Lumea boceste ca nu se face nimic in Chisinau, dar nu se intreaba: de ce? Cum naiba sa lucrezi cand iti stau in cap mereu socialistii si blocheaza orice initiativa?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.