Într-un editorial publicat în moldNova, Ion Mischevca scrie că autoritățile de la Chișinău trebuie să de-a dovadă de voință politică pentru a denunța Acordul Elțin-Snegur din 1992.

Ion Mischevca. Foto: inliniedreapta.ro
Chișinăul, potrivit editorialistului, trebuie să declare teritoriul din stânga Nistrului drept zonă aflată sub ocupație rusească și să recunoască nulitatea juridică a neutralității sale fictive. Numai astfel, susține autorul, R. Moldova poate să-și asigure securitatea și să obțină independența reală.
Ion Mischevca opinează că prin convenția de încetare a focului din 1992, semnată de către președinții Elțin și Snegur, Rusia și-a recunoscut implicarea directă în războiul de pe Nistru.
Este împotriva tuturor uzanțelor diplomatice, observă autorul editorialului, ca o parte beligerantă să aibă rol de mediator și să-și mențină „contingentul de pacificare” pe teritoriul ocupat.
Autorul comentariului notează că neutralitatea R. Moldova este una declarativă, fiind inserată doar în Constituție, nu și efectivă. R. Moldova, amintește Ion Mischevca, este unicul stat neutru din lume care are trupe străine staționate pe teritoriul său.
Categorii:Actualitate, Opinii
Lasă un răspuns