În R. Moldova nu există criză alimentară. Ce îi împiedică pe oameni să aibă o dietă sănătoasă

R. Moldova nu este în faţa pericolului unei crize alimentare, dar nu sunt de neglijat  lacunele constatate în asigurarea calităţii şi siguranţei alimentelor.

Paine sociala

Foto: ipn.md

Iurie Gotişan, autorul studiului „Securitatea alimentară prin prisma unui sistem informaţional comun”, prezentat joi de IDIS Viitorul, a comunicat că ţara se confruntă cu probleme cauzate preponderent de sărăcie, decât de lipsa fizică de alimente, notează IPN.

Indicele securităţii alimentare în R. Moldova este apreciat la nivel internaţional cu un punctaj de 60,4 din 100. Spre comparaţie, SUA şi Singapore au punctajul de 89, iar statul vecin, România – 63,3. Ucraina este apreciată cu 58 de puncte.

Studiul relevă că în Moldova cheltuielile pentru procurarea produselor alimentare sunt mari. Acestea alcătuiesc 40% din veniturile populaţiei. În UE proporţia e de 15%. Expertul  a evidenţiat şi faptul că în R. Moldova produsele alimentare se comercializează în locuri neadecvate, este practicat comerţul ilicit, nu a fost exclus comerţul cu produse alimentare de contrabandă, care nu sunt supuse controlului calităţii şi inofensivităţii.

Studiul recomandă atragerea investiţiilor în domeniul producerii şi prelucrării produselor agroalimentare, în renovarea infrastructuri de producere şi păstrare, în elaborarea şi promovarea unor politici sociale adecvate.

Comentând unele concluzii ale studiului, expertul Viorel Chivriga a spus că, faţă de anul 1990, consumul populaţiei s-a majorat doar la pâine şi produsele de panificaţie. Sărăcia nu le permite oamenilor, în special celor în etate, să acceseze o varietate de produse recomandate pentru o dietă sănătoasă.

La prezentarea studiului a participat şi secretarul de stat al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Veaceslav Cernat, care a spus că aspectele abordate în cercetare constituie o preocupare şi a specialiştilor ministerului.

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , , , , ,

2 răspunsuri

  1. Rectificare:veaceslav cernat, Secretar de Stat al Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.