Deputatul socialist Vasile Bolea spune, într-un interviu pentru Moldpres, că ar alege calea independentă de dezvoltare a R. Moldova, doar că fără a repeta greșeli din trecut de felul conflictului transnistrean.

Vasile Bolea. Foto: zdg.md
„Independența țării noastre ne-a oferit mai multe perspective. Personal m-am remarcat în sport și am avut onoarea să reprezint țara noastră peste hotare. Am apărat drapelul țării și i-am făcut pe cei străini să se ridice în picioare când era arborat tricolorul și cu mândrie se intona imnul R. Moldova. În lume sunt peste două mii de etnii și naționalități, însă state mai puține, de aceasta trebuie să prețuim faptul că avem casa noastră – R. Moldova. Casă, care am moștenit-o de la străbuni, iar acum trebuie să o transmitem viitoarelor generații. Da, poate ceva nu ne place în casa noastră, poate este dezordine, sau necesită reparații, totuși ordinea trebuie să o facem cu toții împreună – cei peste patru milioane de moldoveni și nimeni alții”, susține Bolea.
Potrivit deputatului socialist, R. Moldova ca stat are viitor. „Personal văd R. Moldova în viitor o țară independentă, neutră, reîntregită și cu cetățenii ei veniți acasă. Problemele economice le vom rezolva, dar toți împreună, într-o echipă formată din peste patru milioane de coechipieri care au un singur scop și o singură cauză. Cauza este Republica Moldova”, mai spune Vasile Bolea în interviul citat.
Categorii:Actualitate, Opinii
Lasă un răspuns