Pavel Filip către MAEIE, în legătură cu seismul din Italia: „Să fiu informat personal despre evoluţiile înregistrate”

Premierul Pavel Filip a transmis, în debutul şedinţei de astăzi a Guvernului, condoleanţe autorităţilor şi poporului italian, în contextul cutremurului de pământ care a avut loc în această dimineaţă în Italia, cauzând pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale considerabile.

Pavel Filip_gov

Foto: gov.md

Premierul a exprimat compasiune familiilor îndurerate și apropiaților celor care au avut de suferit, subliniind că R. Moldova este alături de Italia în aceste momente grele.

„Suntem aproape de poporul italian, cu atât mai mult că este o tragedie și pentru noi, cunoscând care este numărul cetăţenilor care se află în Italia”, a menţionat premierul.

În acelaşi timp, şeful Executivului a solicitat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) să menţină în permanenţă legătura cu autorităţile din Italia şi să acorde suportul necesar cetăţenilor R. Moldova, inclusiv prin intermediul liniei fierbinţi speciale

„Rugămintea mea este și în continuare să gestionați această situație și să fiu informat personal despre evoluţiile înregistrate”, a conchis Pavel Filip.

La rândul său, ministrul de Externe, Andrei Galbur a informat că, până în prezent, nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor R. Moldova. Totodată, ministrul a spus că aproximativ 20 de cetățeni s-au interesat prin telefon de rudele care trăiesc în regiune italiană lovită de cutremur.

Autorităţile verifică informaţiile înregistrate şi sunt în contact permanent cu administraţia din Italia, pentru a acorda ajutor şi suportul necesar cetăţenilor care vor avea nevoie. Conform datelor oficiale, în regiunea în care a avut loc cutremurul sunt aproximativ 15500 de cetățeni ai R. Moldova.

Reamintim că în dimineaţa zilei de miercuri, 24 august, în zona centrală a Italiei a fost înregistrat un seism cu o magnitudine de 6,2 grade, soldat cu cel puțin 63 morți și zeci de răniți.

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.