Declarațiile tăioase ale lui Renato Usatîi, dar și comportamentul banditesc de care acesta dă dovadă, demonstrează că primarul de Bălți bea și fumează ceva foarte tare. Declarația a fost făcută de către publicistul Traian Vasilcău în cadrul ediției de aseară a emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.

Renato Usatîi făcând fum. Captură video: fb.com / Renato Usatii
Potrivit publicistului, dacă doctorii ar analiza comportamentul lui Usatîi, verdictul ar fi că „neînfricatul” funcționar public de la Bălți are tipajul unui om drogat care bea și fumează ceva foarte tare și fără de care nu poate trăi.
„Eu știam că el fumează câte patru pachete de țigări în zi, dar nu știam că folosește și altceva, pentru că un om normal, în momentul când vorbește, el vorbește ceea ce gândește. Iar dacă gândirea lui este așa cum este, atunci înseamnă că pe fruntea unor asemenea politruci sau pe canalele de televiziune când apar asemenea oameni, trebuie să scriem ca pe pachete de țigări, ca pe droguri, ca pe sticle de alcool: asemenea personaje dăunează grav sănătății Dumneavoastră”, susține acesta.
Precizăm că la ediția de aseară a emisiunii „Fabrika”, mai mulți analiști politici au catalogat prezența lui Usatîi pe scena politică moldovenească ca fiind una nocivă pentru societate. Invitații emisiunii au acuzat comportamentul banditesc și declarațiile vulgare ale lui Ustatîi din ultima vreme și au spus că acesta merită calificativul de „balabol”, așa cum l-a numit anterior liderul PSRM, Igor Dodon, după care și internauții.
Traianus: Renato Usatîi a devenit foarte curajos făcând abuz de alcool și droguri
Categorii:Actualitate, Opinii
Lasă un răspuns