UE finanțează renovarea unei Case de cultură din Transnistria

Acoperișul, geamurile și a sala de festivități a Casei de cultură din satul Raşcov, raionul Camenca, vor fi renovate. În acest sens, Uniunea Europeană a acordat peste 200 de mii de euro, în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Rascov_casa de cultura (1)

Foto: md.undp.org

Casa de cultură din Rașcov are peste 50 de ani și nu a fost reparată capital niciodată. Potrivit unui comunicat PNUD Moldova, la începutul anului 2017, Casa de cultură va deveni din nou cartea de vizită a localității. În satul Rașcov vin mulți turiști de peste hotare, în special, din Polonia şi Israel, dat fiind că aici sute de ani au locuit evrei și polonezi.

Odată cu încheierea lucrărilor de renovare, conducerea instituției intenționează să organizeze și un Festival anual cu genericul „Noi suntem din Rașcov”. Evenimentul va găzdui colective artistice din satele Slobozia-Rașcov, raionul Camenca, și Vadul-Rașcov, raionul Şoldăneşti, precum și de peste hotare.

În cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, Uniunea Europeană finanțează renovarea a 30 de obiecte de infrastructură pe ambele maluri ale râului Nistru: Case de cultură, instituții medicale, grădiniţe, şcoli şi altele.

Rascov_casa de cultura (2)Rascov_casa de cultura (3)

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.