Chișinăul urmează să prezinte un program de reforme economice în relaţia cu FMI

Autorităţile de la Chișinău urmează, în perioada lunii septembrie, să prezinte o viziune consolidată asupra unui program de reforme economice în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

FMI

Foto: reuters.com

Consiliul Executiv al FMI va decide în octombrie curent asupra reluării finanţării R. Moldova, dacă guvernarea de la Chişinău va implementa setul de acţiuni prioritare.

Potrivit guvernatorului BNM, Sergiu Cioclea, partea considerabilă a viitorului angajament dintre R. Moldova și FMI va ține de redresarea situației ce ține de  guvernarea în sectorul financiar-bancar și cadrul de supraveghere a acestui sector.

„Documentul discutat cu partenerii de dezvoltare are ca scop abordarea vulnerabilităților existente de mult timp în structura netransparentă a acționarilor băncilor și cadrul slab de supraveghere și de reglementare a sectorului financiar din R. Moldova”, a declarat guvernatorul BMN, Sergiu Cioclea, potrivit trm.md.

La rândul său, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a vorbit  recent despre o viziune comună a Guvernului, Parlamentului și Băncii Naționale asupra unui document de angajament în relația R. Moldova cu FMI.

Reamintim ca la sfârșitul sesiunii parlamentare, Legislativul a adoptat, la nivel de concept, mai multe proiecte de legi care oferă BNM atribuții sporite în supravegherea sectorului financiar bancar.



Categorii:Actualitate, Economie

Etichete:, , ,

4 răspunsuri

  1. Reformele nu intirzie sa apara, atit timp cit se depun eforturi comune si se munceste asiduu zilnic asupra lor. Daca se va merge in acelasi tempou, atunci Republica Moldova nu va ezita sa devina ca tarile inalt dezvoltate!

    Apreciază

  2. Ooo, apropo de FMI, curand trebuie sa fie semnat acordul. Toti au si uitat deja. Inca o palma opozitiei din partea guvernarii care continua sa-i le scada sansele electorale prin fapte concrete pentru cetateni!

    Apreciază

  3. Daca ar mai aduce si rezultate aceste reforme va fi foarte bine, sa vedem ce vor zice in acest caz cei de la FMI si ce cred ei despre aceste reforme.

    Apreciază

  4. Acordul cu FMI cred ca-i ca si facut, ceea ce asteapta astia este sa vada cum o sa se sfarseasca alegerile prezidentiale, sper totusi ca un candidat pro-european o sa castige. Caci asta inseamna continuarea cursului pro-european, stabilitate si ajutor financiar de la FMI.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.