Rezultat dezastruos pentru Angela Merkel în alegerile regionale

Partidul cancelarului german Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), se află pe locul trei în exit-poll-urile după închiderea urnelor în alegerile regionale din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, potrivit Digi24.ro.

Angela Merkel

Angela Merkel. Foto: russia-insider.com

Pe primele locuri în opţiunile alegătorilor se află partidul social-democrat (SPD) şi formațiunea antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD), relatează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.

Potrivit sondajelor, SPD ar fi obținut circa 30% din voturi, AfD circa 21%, iar CDU între 19% și 20%. Aceste cifre arată înfrângerea cancelarului Angela Merkel în propriul ei fief electoral, concomitent cu avansul partidului populist AfD.

„Nu este plăcut pentru noi”, a recunoscut într-un interviu acordat postului ZDF, citat de Reuters, Michael Grosse-Groehmer, unul dintre deputații CDU, el admițând de asemenea că „aceia care au votat pentru AfD au transmis un mesaj de protest”.

Scrutinul pentru parlamentul regional din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară s-a desfășurat exact la un an de la decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide porțile Germaniei pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu.

De altfel, această politică a mai fost sancționată și în alegerile regionale desfășurate în luna martie în alte trei landuri, unde AfD a înregistrat de asemenea rezultate peste așteptări, în timp ce CDU a scăzut față de alegerile precedente.

Reclame


Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.