La prezidențiale vor fi deschide 100 de secții de votare peste hotare

Un număr de 100 secții de vot vor fi deschise peste hotare, la alegerile prezidențiale care vor avea loc la 30 octombrie, potrivit unei hotărâri aprobate luni, 26 septembrie, de Guvern.

CEC_urna_vot_votare

Foto: Evgheni Lachi / ipn.md

Dintre cele 100 secții de votare, 40 vor fi deschise în incintele misiunilor diplomatice pe care le are R. Moldova, iar altele 60 – în afara lor, a declarat în ședința cabinetului de miniștri ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, potrivit Moldpres. Galbur nu a precizat unde și câte secții vor fi deschise, referindu-se doar la România, unde urmează să fie deschise 11 secții de vot, dintre care 2 – la București, la fel ca și la alegerile anterioare.

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a remarcat, în context, că în Federația Rusă vor fi deschise cu trei secții de vot mai multe decât la scrutinele trecute. Ministrul de Externe, Andrei Galbur, a precizat că la stabilirea numărului de secții de votare din străinătate s-a luat în considerare înregistrarea prealabilă a cetățenilor, demersurile asociațiilor din diasporă și practica anterioară de participare la vot.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, 3570 cetățeni ai R. Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate s-au înregistrat prealabil on-line pentru scrutinul din 30 octombrie curent.

Datele Ministerului de Externe de la Chișinăue arată că peste hotare se află mai mult de 750 de mii de cetățeni ai R. Moldova.

La alegerile parlamentare din 2014 R. Moldova a deschis în afara țării 95 de secţii de votare pentru alegerile parlamentare. La alegeri au votat 71.636 de cetățeni care se aflau peste hotarele R. Moldova.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.