Deputați din PSRM, PLDM și PCRM vor să răstoarne Guvernul Filip

Deputaţi din PSRM, PCRM şi PLDM au depus astăzi o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Filip. Documentul a fost semnat de 37 de parlamentari.

Guvernul Filip

Foto: gov.md

Potrivit preşedintelui PSRM, Igor Dodon, moţiunea de cenzură a fost semnată de către 24 de deputaţi PSRM, cinci deputaţi PCRM şi opt din PLDM.

„Conform informaţiilor pe care le dispunem, Biroul Permanent va analiza până la sfîrşitul acestei săptămâni subiectul privind data desfăşurării şedinţei Legislativului în care se va examina moţiunea de cenzură. Sperăm ca între timp şi alţi deputaţi să semneze documentul”, a menţionat Dodon, potrivit Moldpres.

Decizia de a depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Filip a fost luată după ce Executivul a decis ieri să-și asume răspunderea în fața Parlamentului pe șapte legi care se referă la sectorul financiar-bancar, dar și la convertirea în datorie de stat a creditelor de urgență oferite de către Banca Națională a Moldovei celor trei bănci care au fost lichidate. Toate proiectele de legi au fost coordonate cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care urmează să examineze în octombrie 2016 un nou program pentru R. Moldova.

Tot astăzi, premierul Pavel Filip a prezentat Parlamentului legile asupra cărora Executivul și-a asumat răspunderea, specificând că „s-a mers pe această formulă, pentru că nu mai există timp, a rămas o lună până la ședința comitetului executiv al FMI. Dacă alegem formula clasică nu vom reuși să adoptăm legile respective și să deblocăm finanțarea FMI și a Uniunii Europene”, a declarat Filip.

Conform regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi. Aceasta se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii şi se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.