Parlamentul European a majorat, pentru anul 2017, finanţarea pentru statele din vecinătatea Uniunii Europene, printre care şi R. Moldova, cu 15 milioane de euro. Astfel, ajutorul final va fi de circa 45 de milioane de euro.

Colaj: ipn.md
Vicepreşedintele Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, eurodeputatul Siegfried Mureşan, a declarat că sunt bani de care R. Moldova poate beneficia anul viitor, dacă va avea nevoie.
„Săptămâna aceasta am votat în Comisia pentru buget a Parlamentului European bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2017. Acesta prevede câteva vești bune şi pentru Republica Moldova. În primul rând, ca urmare a propunerii mele, a crescut numărul de bani pentru asistența macro-financiară pe care UE o pune la dispoziția statelor ce au nevoie de bani de la 30 la 45 de milioane de euro. Vreau ca această sumă să fie la dispoziția Moldovei în cazul în care va avea nevoie, pe parcursul anului viitor”, a declarat Siegfried Mureșan, potrivit trm.md.
Potrivit lui, a fost de asemenea obținută creșterea cu patru milioane de euro a fondurilor alocate țărilor din Parteneriatul Estic pentru combaterea sărăciei și prevenirea conflictelor, bani de care, de asemenea, poate beneficia atât R. Moldova, cât și celelalte țări din Parteneriatul Estic.
Categorii:Actualitate, Economie
Principalul ca acesti bani sa fie folositi cu cap si sa fie gstionati corect dar nu cum era pina acum, cu cat mai multi bani veneau in Moldova cu atat mai tare se bucura Filat
ApreciazăApreciază
Asta totul datorită faptului că Guvernul Filip a demonstrat că are destule cadre competente să conducă țara într-un mod profesional!
ApreciazăApreciază
Cind vede asa stiri Dodon se face negru la fata ))))
ApreciazăApreciază