Premierul Pavel Filip despre interesele celor care au semnat moțiunea de cenzură

Deputații care au semnat moțiunea de cenzură contra Guvernului mint cu bună ştiinţă populația. Ei nu s-au gândit la oameni nici când au creat schema de delapidare a Băncii de Economii a Moldovei, nici când au furat tot din acea bancă, se spune în declarația premierului Pavel Filip, publicată de Guvern, care urma să fie prezentată în Parlament.

Pavel Filip

Pavel Filip. Foto: gov.md

Potrivit declarației, Pavel Filip susține că semnatarii moțiunii s-au condus alte scopuri decât bunăstarea cetățenilor și situația în care se află R. Moldova.

„Atunci, unui deputat PLDM, care astăzi este investigat penal pentru modul în care și-a finanțat televiziunea din banii BEM, nu îi păsa de oamenii care ar fi în situația să acopere furturile lui și ale șefului său de partid. Nu avea nicio grijă că bagă mâna în buzunarul cetățenilor pentru campaniile electorale făcute de PLDM din banii BEM”, se spune în declarație.

Premierul Filip consideră că este evident faptul că cei care au semnat moțiunea încearcă, în realitate, să fugă de responsabilitate în fața poporului, îi mint pe cetățeni că Guvernul va pune toată povara pe umerii lor, când ei știu foarte bine că o parte considerabilă din banii pe care i-au furat, inclusiv unii dintre semnatarii moţiunii, vor fi recuperaţi și scăzuţi din datoria rămasă de recuperat. „Deci da, unii dintre dumneavoastră știți că prin măsurile asumate de mine și colegii mei, veți pierde banii furați de la cetățeni și foarte probabil pentru această faptă vă veți pierde libertatea. Înțeleg de ce această agitație agresivă împotriva noastră”, se arată în declarație.

Mai mult, premierul Pavel Filip dă asigurări că Guvernul va întreprinde măsuri ca cei care au fost implicați în furtul de la BEM să ajungă la pușcărie, averile lor să fie confiscate și banii furați să fie recuperați, astfel încât cetăţenii să nu aibă de suferit mai mult decât au avut deja de pătimit de pe urma unor politicieni iresponsabili, care au tratat BEM ca pe pușculiță de partid.

„Având în vedere cele expuse, consider ca moțiunea depusă este una ridicolă, populistă și cinică, prin care hoții încearcă să-și ascundă, de fapt, urmele. Repet, o parte dintre semnatarii moțiuni și partidele lor sunt vinovate pentru hoția de la BEM. Ei trebuie să facă declarații în fața anchetatorilor și să întoarcă banii poporului, nu să facă show-uri electorale”, se mai arată în declarația premierului Filip.

Adevăratele scopuri ale grupărilor de interese care au semnat moțiunea sunt, potrivit premierului, următoarele: conservarea averilor acumulate din furtul miliardului; abandonarea parcursului european, reintroducerea vizelor pentru Europa și stoparea oricărui sprijin din partea FMI și a partenerilor europeni; abandonarea independenței de facto a Republicii Moldova; impunerea principiului „scapă cine poate” și transformarea Moldovei într-un est sălbatic.

Guvernul are un plan clar și o țintă – integrarea europeană și trai mai bun pentru fiecare cetățean al Moldovei. În perioada următoare vom veni cu un plan pe doi ani ca să arătăm că știm ce avem de făcut, muncind împreună, uitându-ne mai mult la rezultate și mai puțin la spectacol politic. Moldova are viitor, dar nu aceste alianțe toxice între oameni care deja au făcut mult rău țării. Are viitor prosper și european”, conchide Pavel Filip, potrivit textului declarației citate.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.