Racolau tinere din R. Moldova și le exploatau sexual în Turcia

Trei femei de 19, 21 și 40 de ani, membre ale unui grup infracțional, specializat în trafic de ființe umane, a fost investigat timp de o lună de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului național de investigații și ai Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate.

Trafic de fiinte umane_exploatare sexuala

Foto: ipn.md

Suspectele racolau victimele din familii social-vulnerabile din raioanele țării, cu vârste cuprinse între 18-25 de ani, în scop de exploatare sexuală în Turcia.

Polițiștii au stabilit că, timp de jumătate de an, membrii grupului, prin intermediul anunțurilor publicate pe rețelele de socializare, au recrutat circa patru tinere. Suspectele le  promiteau tinerelor locuri de lucru în calitate de dansatoare într-un club de noapte din Istanbul, Turcia, însă ajunse la destinație, acestea erau exploatate sexual.

În luna septembrie curent, suspectele aflându-se la Chișinău și continuîndu-și acțiunile infracționale, au recrutat un grup de tinere cărora urma să le organizeze transportarea în Dubai, pentru a presta servicii sexuale contra plată.

Astfel, femeile au fost reținute în timp ce se aflau pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău și intenționau să traverseze frontiera de stat a R. Molodva împreună cu o ulterioară victimă.

Atât în timpul reținerii, cât și în cadrul perchezițiilor, au fost ridicate obiecte şi mijloace probatorii ce dovedesc pe deplin complicitatea și vinovăția acestora.

Conform prevederilor legislației penale în vigoare, persoanele culpabile de „Traficul de fiinţe umane” riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 12 ani.

Suspectele sunt cercetare în stare de arest.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.