VIDEO. Ploaia și vântul au făcut prăpăd la sudul Moldovei

În urma ploii cu vânt puternic din ultimele 24 de ore, au fost înregistrate mai multe consecinţe în localităţile din raionul Cahul: Case inundate, arbori doborâţi la pământ, iar mai multe sate au rămas fără energie electrică.

ploi_sud

Foto: dse.md

Potrivit datelor operative ale Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale (SPCSE), în trei localități: Borceag, Cucoara și Tătărești din raionul Cahul au fost doborâți arbori. În orașul Cahul, în urma rafalelor puternice, au fost doborâți doi copaci care au afectat parțial două automobile . Nici o persoană nu a avut de suferit, iar salvatorii, împreună cu angajații Serviciului Salubritate au intervenit pentru a înlătura copacii de pe traseu și a debloca astfel traficul rutier pe acel segment de drum.

„Arbori doborâți mai sunt înregistrați și pe traseu în apropiere de orașul Comrat, dar și pe traseul Ceadîr-Lunga-Tomai. Și aici echipele de salvatori intervin pentru ajutor. Pompierii din sudul țării au fost alertați pentru a interveni și la școala primară „A. Donici” din Cahul, unde șuvoaiele de apă inundau curtea instituției. Salvatorii au întreprins măsuri de curățare a canalelor de evacuare a apei și au redirecționat șuvoaiele, astfel evitând riscul inundării curții instituției. În curțile a câtorva gospodării din satele Manta și Colibași, același raion, s-a acumulat apă. Proprietarii ulterior au fost cei care au lichidat consecințele, fără să fie nevoie de ajutorul salvatorilor. În alte câteva gospodării din orașul Ceadîr-Lunga au fost distruse acoperișurile, fiind smulsă țigla metalică”, a declarat purtătorul de cuvânt al SPCSE, Diana Țurcan, potrivit trm.md.

De asemenea, potrivit Red Union Fenosa, până la ora 12:00 au fost raportate deconectări parțiale în 95 de  localități din 12 raioane: Cantemir (24 sate), Hâncești (16 sate), Nisporeni(13 sate), Leova (12 sate), UTA Găgăuzia (nouă sate), Ialoveni (şapte sate), Taraclia (cinci sate), Cahul (patru sate), Cimișlia (trei sate), Căușeni (două sate), Călărași (o localitate) și Chișinău (o localitate). Echipele specializate lucrează în teren pentru reconectarea consumatorilor la energia electrică. Tot în urma ploii de astăzi, mai multe sectoare din capitală au rămas fără energie electrică. Este vorba despre mai multe străzi din Centru, Ciocana, Malina Mică, Telecentru, Buiucani, Botanica.

SPCSE monitorizează în continuare situația și îndeamnă cetățenii să solicite salvatorii la numărul de telefon 901 în cazul în care au nevoie de ajutor și să urmeze indicațiile autorităților.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.