La Chișinău a fost inaugurată Bienala Internaţională de Artă Decorativă Aplicată, ediţia a IV-a

Circa 100 de artişti plastici din șapte țări participă la expoziţia-concurs, organizată în cadrul Bienalei Internaţionale de Artă Decorativă Aplicată, ediţia a IV-a, deschisă joi la Chișinău.

bienala_arta-decorativa-si-aplicata

Foto: moldpres.md

La eveniment, inaugurat la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”, participă artişti plastici din R. Moldova, România, Polonia, Bielorusia, Kârgâzstan, Rusia şi Letonia.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din R. Moldova, Dumitru Bolboceanu, a menţionat pentru Moldpres că această expoziţie este organizată pentru a vedea ce se întâmplă în domeniul artelor plastice, încotro merge şi cum se dezvoltă arta decorativă.

„Acum 25 de ani, până la declararea Independenţei R. Moldova, artele plastice, şi, în mod special cele decorative, erau în declin. Treptat, la instituţiile de profil au fost deschise facultăţi de arte plastice cu specializări în domeniul artelor decorative. Mai târziu, un grup de artişti plastici în frunte cu Valeriu Vânagă au venit cu ideea să organizăm o Bienală Internaţională de Artă Decorativă, care deschide noi orizonturi pentru dezvoltarea acestui domeniu”, a precizat Dumitru Bolboceanu.

Preşedintele secţiei decorative a Uniunii Artiştilor Plastici, Oleg Dobrovolschi, a afirmat că la expoziţia-concurs au fost etalate peste 150 de lucrări de tapiserie, ceramică şi design vestimentar.

De premiul Ministerului Culturii s-a învrednicit artistul plastic Ludmila Tihonciuc. De asemenea, au fost premiate lucrările Ecaterinei Ajder şi cele ale lui Vasile Grama, iar un grup de artişti a fost desemnat pentru a-şi expune lucrările în cadrul unei expoziţii la un hotel din Chişinău.

Prima ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă Decorativă a avut loc în 2010. Cea de-a IV-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă Decorativă se va încheia pe 30 octombrie cu o masă rotundă, la care vor fi luate în dezbatere problemele existente în domeniu şi perspectivele dezvoltării artei decorative.

Reclame


Categorii:Actualitate, Cultură

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.