Siria: Lupte violente la Alep după expirarea armistițiului

Lupte violente între forțele regimului de la Damasc și rebeli au izbucnit sâmbătă în orașul Alep (nord), la scurt timp după expirarea unui armistițiu decretat de Rusia, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP și Agerpres.

siria_tanc_razboi

Foto: Alexander Kots / ap.org

Tiruri de artilerie și ciocniri violente au fost semnalate în mai multe cartiere de-a lungul liniei de front în acest oraș divizat din 2012 între zone ținute de regimul președintelui Bashar Al-Assad în vest și cartiere sub controlul rebelilor în est, a precizat OSDO care dispune de o vastă rețea de surse în Siria devastată de război.

Un corespondent al agenției France Presse aflat în cartierele rebele din Alep a confirmat că au fost auzite tiruri de artilerie.

OSDO nu a putut prezenta niciun bilanț deocamdată.

După ce, de la 22 septembrie, și-a intensificat bombardamentele asupra zonelor rebele din Alep, fiind ulterior acuzată de crime de război, Rusia, aliat al regimului sirian, a decretat o pauză „umanitară” de trei zile care s-a încheiat sâmbătă la orele 19.00 (16.00 GMT).



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.