72 de apartamente sociale vor fi construite în raionul Rezina

În raionul Rezina vor fi construite 72 de apartamente sociale. Decizia de inițiere a proiectului a fost aprobată astăzi la o ședință la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC).

locuinte-sociale_mdrc_constructii

Foto: mdrc.gov.md

În cadrul ședinței, ministrul Vasile Bâtca, specialişti ai ministerului  și reprezentanți ai autorităților publice locale din raion au discutat despre etapele de realizare a proiectului și principalele provocări.

Potrivit unui comunicat al MDRC, citat de Moldpres, cererea de participare la proiect a fost prezentată de autoritățile publice locale anul trecut, iar ulterior au fost purtate negocieri cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru acordarea împrumutului.

„Reconstrucția propriu-zisă a locuinţelor sociale va demara în anul 2017. Vor fi reconstruite apartamente cu două, trei și patru odăi. Costul total al proiectului constituie 2,2 mln de euro. Avem siguranța că proiectul va fi realizat cu succes, deoarece cei implicați în proces au învățat să depășească provocările din experiențele anterioare”, a subliniat ministrul Vasile Bâtca.

Managerul Unității de Implementare a Proiectului de construcție a locuințelor sociale (UIP), faza II, Iunona Lungul, a precizat că va fi finalizat un bloc locativ cu nouă etaje și subsol, lăsat în paragină de mai bine de 15 ani.

„Spațiul interior al clădirii va fi replanificat. De asemenea, vor fi efectuate lucrări de consolidare a rezistenței elementelor structurii portante a clădirii prin armarea și betonarea planșeelor degradate, restabilirea stratului de protecție a armaturii pereților, dar și alte măsuri”, a precizat Iunona Lungul.

Locuințele sociale în R. Moldova sunt construite în cadrul unui proiect susținut financiar de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, ce oferă țării noastre un împrumut de circa 20,4 mln de euro, pe un termen de până la 20 de ani. Până la sfârșitul anului 2018, când va fi finalizată faza II a proiectului, vor fi construite circa 700 de locuințe sociale în opt raioane ale țării.

Reclame


Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.