Mai mulți studenți de origine arabă care își fac studiile în Republica Moldova îi îndeamnă pe moldoveni s-o aleagă pe Maia Sandu în calitate de președintă a R. Moldova.

studenti-sirieni

Captură video: youtube.com / Kat Politician

Într-o înregistrare video partajată prin intermediul rețelelor de socializare, niște studenți sirieni menționează că le place mult R. Moldova și că și-ar dori ca și compatrioții lor care suferă din cauza războiului din Siria să poată emigra aici, pentru a trăi în liniște, notează portalul Actualitati.md.

Studenții mai spun că sirienii s-ar putea încadra foarte ușor în societatea moldovenească și, mai mult, ar putea munci în agricultură și vinificație.

„Sirienii nu au unde pleca. Astfel eu rog guvernarea din Moldova să aducă oamenii din Siria aici”, spune unul dintre studenții arabi.

„Încurajez refugiații sirieni să vină aici din cauză că în contextual războiului civil din Siria, situația este foarte dificilă”, mai declară un alt sirian.

„O susțin în totalitate pe viitoarea doamna președintă sper. Votați Maia Sandu!”, au mai adăugat studenții sirieni.

Recent, presa a scris că prezidențiabila Maia Sandu ar fi avut o înțelegere cu cancelarul german Angela Merkel ca să primească 30 de mii de imigranți sirieni în R. Moldova, dacă va câștiga alegerile prezidențiale.

Reclame