Experți: Este necesară demolarea ultimelor două nivele ale depozitului de pe strada Uzinelor 9

Este necesară demolarea ultimelor două nivele ale construcţiei de pe strada Uzinelor 9 din sectorul Ciocana al capitalei, ce a avut de suferit în urma incendiului de pe 11 noiembrie, pentru a evita prăbuşirea acestora.

incendiu

Foto: mdrc.gov.md

Concluzia aparţine unui grup de experţi, instituit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), care a examinat, în regim de urgenţă, starea tehnică a blocului. Potrivit lor, documentaţia de proiect privind demolarea nivelelor afectate de incendiu necesită a fi realizată în perioada următoarelor trei săptămâni.

Potrivit unui comunicat al MDRC, citat de trm.md, la etapa preliminară de examinare s-a pătruns în clădire pentru a observa starea tehnică a construcțiilor portante ale imobilului, inclusiv pentru a analiza vizual elementele constructive deteriorate.

„Împreună cu membrii grupului de lucru, instituit în acest sens, am constatat că starea tehnică a construcțiilor portante la nivelul patru și, parțial, la nivelul cinci, este nesatisfăcătoare, în stare avariată cu risc de prăbușire. Ținând cont de gradul de deteriorare, se recomandă demontarea ultimelor două nivele”, a subliniat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov, după etapa preliminară de examinare a clădirii avariate.

Totodată, viceministrul Zolotcov a precizat că actualmente nu poate fi examinată detaliat starea tehnică a întregului bloc, pentru că există pericolul de prăbușire a nivelelor afectate. „După demolarea nivelelor afectate, grupul de lucru va analiza starea tehnică a elementelor de construcții de la nivelul întâi și trei și vom recomanda condițiile ulterioare de exploatare”, a precizat viceministrul, Anatolie Zolotcov.

Membrii grupului de lucru au menționat că, până la sfârșitul lunii noiembrie, va fi prezentat actul de examinare finală, iar ulterior proprietarii imobilului urmează să contracteze o firmă licențiată pentru elaborarea documentației de proiect, în vederea demolării nivelelor afectate de incendiu și să demonteze panourile exterioare.

Membrii grupului de lucru au recomandat că documentația de proiect privind demolarea nivelelor afectate de incendiu necesită a fi realizată în perioada următoarelor trei săptămâni.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.