Cine afectează neutralitatea R. Moldova? Răspunsul președintelui Nicolae Timofti

Semnarea, la Bruxelles, a Acordului ce prevede deschiderea la Chișinău a biroului de legătură NATO constituie un pas important, oportun și semnificativ în contextul modernizării politice a statului nostru și în relațiile noastre cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, cu menţinerea statutului de neutralitate al ţării. De această părere este președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, potrivit unui comunicat al Președinției.

nicolae-timofti

Nicolae Timofti. Foto: presedinte.md

Nicolae Timofti și-a exprimat sentimentele de mânndrie pentru faptul că Biroul de legătură NATO, la Chișinău, este oficializat în perioada mandatului său. „Evenimentul confirmă reușita noastră de consolidare a elanului european și pro-occidental al R. Moldova”, a afimrat Nicolae Timofti.

„Celor care încearcă să manipuleze opinia publică prin invocarea încălcării statului de neutralitate, aș vrea să le reamintesc că acesta va fi un birou civil, nu o bază militară, care va facilita identificarea domeniilor în care R. Moldova necesită asistenţă pentru a-şi reforma sectoarele de apărare şi securitate”, a precizat șeful statului.

Președintele republicii a dat asigurări că secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că „NATO respectă în totalitate neutralitatea R. Moldova”.

Potrivit lui Nicolae Timofti, „cert este că nimic nu afectează acum mai mult neutralitatea statului nostru decât armata Federației Ruse staționată pe teritoriu R. Moldova, contrar voinței noastre”.

Șeful statului și-a exprimat încrederea că deputații din Parlamentul R. Moldova vor ratifica în scurt timp Acordul și vor încuraja implementarea reformelor europene în continuare.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.