Aproximativ 80 de mii de cetățeni ai R. Moldova sunt așteptați la urne

În 18 din cele 35 de circumscripții electorale din Găgăuzia vor avea loc astăzi alegeri pentru Adunarea Populară de la Comrat. În 14 circumscripții electorale se va desfășura turul doi de scrutin, iar în patru – alegeri repetate.

Votare_vot_alegeri_urna

Foto: someseanul.ro

În cele 18 circumscripții electorale sunt așteptați la urne aproximativ 80 de mii de locuitori ai regiunii, a comunicat pentru Radio Chișinău președintele Comisiei Electorale din regiune, Ivan Komur.

În trei  circumscripții electorale se vor desfășura alegeri repetate, pentru că în primul tur nu a participat numărul minim necesare de alegători – o treime, iar în una pentru că pe o parte din buletinele de vot nu a fost aplicată ștampila biroului electoral.

Prezența minimă atât pentru turul doi, cât și pentru alegerile repetate rămâne o treime, astfel că după o campanie anostă, există riscul ca în mai multe circumscripții aceasta să nu fie înregistrată, consideră directorul organizației Piligrim-Demo, care a monitorizat procesul electoral, Mihail Sirkeli.

În primul tur de scrutin au fost aleși 17 din cei 35 de deputați din Adunarea Populară a Găgăuziei.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.