Nicolae Timofti, decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan

Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti a fost  decorat astăzi cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan, în cadrul unei ceremonii la Ambasada României la Chișinău.

nicolae-timofti_daniel-ionita

Nicolae Timofti și Daniel Ioniță. Foto: presedinte.md

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de decorare a lui Nicolae Timofti, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală avută la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre România şi R. Moldova, pentru susținerea parcursului democratic și european al țării sale.

„Vă asigur de faptul că apreciem înalt toată contribuția Dvs întru dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre”, a declarat în timpul ceremoniei, ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță, potrivit Radio Chișinău.

„Această distincție – a declarat Nicolae Timofti – ne dă și mai multă încredere că trebuie să realizăm tot ce ne stă în puteri pentru binele întregului neam de pe ambele maluri ale Prutului”. Șeful statului și-a exprimat convingerea că populația din R. Moldova și România va fi cândva împreună, menționând că, în prezent, scopul este ca să se întâlnească în Uniunea Europeană.

Anterior, și Nicolae Timofti l-a decorat pe Klaus Iohannis cu Ordinul Republicii, ce mai înaltă distincție de stat a R. Moldova.



Categorii:Actualitate, Politică

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.