CINIC! Jurnalul lui Țopa își bate joc de muzicanții de la faimosul ansamblu „Alexandrov”, prăbușiți cu un avion în Marea Neagră

Unele voci de la Jurnalul fugarului Victor Țopa nu au învățat nimic din scuzele publice ale pamfletarilor Constantin Cheianu și Anatol Durbală, care și-au bătut joc de moartea pompierului-erou Ivan Nogailîc, mort într-un incendiu devastator la Chișinău.

Jurnal TV

Foto: jurnal.md

Maria Levcenco scrie pe Facebook că unul dintre prezentatorii „Popcorn show” de la Jurnal le-a propus celor care urmăresc această emisiune să aducă aproape de ureche o scoică de mare pentru a asculta repertoriul ansamblului Orchestrei militare „Alexandrov”, membrii cărora și-a pierdut viața în catastrofa aviatică produsă duminică dimineață, 25 decembrie, în Marea Neagră.

Amintim că, ieri, un avion al armatei ruse cu 92 de oameni la bord s-a prăbuşit în Marea Neagră. Pe lângă militarii care mergeau în Siria, și-au pierdut viața şi membrii faimosului Ansamblul „Alexandrov”, precum şi jurnalişti de la câteva posturi de televiziune din Rusia. Orchestra urma să susţină un concert de sărbători la Baza militară rusă situată în oraşul sirian Hmeymim. Astăzi, în Federația Rusă, este zi de doliu național.

PRECIZARE: Maria Levcenco și-a revăzut afirmațiile despre „bătaia de joc” a celor de la Jurnal FM și și-a retras respectivul mesaj publicat astăzi pe Facebook. Ea spune că situația este contrară față de cea prezentată de unele surse media, inclusiv de Argumentul.info. Potrivit Mariei Levcenco, moderatorii emisiunii de la Jurnal FM au avut, de fapt, grijă să condamne mesajul nepotrivit despre ansamblul „Alexandrov”.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:

2 răspunsuri

  1. Ati spus ca Moldova are viitor? Pai pot sa va asigur ca cu asa presa noi nu avem viitor, nu avem viitor in lumea dezvoltata si civilizata, noi avem ceea ce meritam pina in momentul cand nu vom scapa de ipocriti de genul dat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s