Politolog, 10 prognoze pentru 2017: Președinția lui Dodon va deveni bastionul forțelor proruse

Odată cu învestirea noului președinte, Igor Dodon, pe 25 decembrie 2016, integrarea europeană în Moldova intră într-o fază completamente inedită. Lucru care se datorează unei „schisme geopolitice”, în care președinția are o viziune externă distinctă, din punct de vedere geopolitic, de cea a majorității parlamentare și a Guvernului, scrie politilogul Dionis Cenușa într-o analiză pentru IPN.

Dionis Cenusa

Foto: fb.com/dionis.cenusa

Politilogul Dionis Cenușa afirmă că președinția lui Dodon scoate în prim plan o dihotomie geopolitică vizibilă în sistemul politic moldovenesc. Potrivit acesteia, președintele este eurosceptic, iar guvernul și majoritatea parlamentară – proeuropeni. Această presiune geopolitică, scrie Dionis Cenușa, va influența calitativ integrarea europeană a țării pe parcursul lui 2017. Forțele pro-europene din instituțiile politice și cele din afara sistemului politic, și anume sectorul non-guvernamental, mass-media etc., vor fi testate la trăinicia convingerilor pro-europene. Evident, nimic nu se poate schimba radical până la alegerile parlamentare din 2018, dar tendințele se vor contura pe parcursul lui 2017, observă Cenușa.

Principalele 10 prognoze ale politilogului Dionis Cenușa pentru 2017:

  1. Geopolitizarea conflictelor inter-instituționale interne

Președintele Igor Dodon va demara acțiuni, concertate cu opoziția socialistă din legislativ, contra guvernării pro-UE. Misiunea lui va fi complicată de limitele atribuțiilor de președinte. Dar exploatate în mod eficace și la maximă intensitate, puținele atribuții vor genera dividende politice semnificative. Dodon va tinde să blocheze proiecte de legi, care în viziunea lui sunt dăunătoare Moldovei, acuzând instituțiile europene/occidentale pentru faptul că le-ar impune Moldovei. În mod clar, Președinția va deveni bastionul forțelor proruse. Or, Dodon vrea să monopolizeze definitiv segmentul electoral care simpatizează Rusia. Cea mai bună modalitate este de a demonstra că Președinția lui Dodon restaurează lucrurile distruse de guvernările proeuropene. Dodon ignoră în mod conștient faptul că anume Rusia a detonat relațiile cu guvernele pro-europene din Moldova, Ucraina și Georgia.

  1. Resuscitarea partidelor de la guvernare

Ne referim strict la Partidul Democrat, care va folosi dihotomia geopolitică cristalizată odată cu venirea lui Dodon la președinția țării pentru a-și consolida pozițiile și imaginea politică. Este încă neclar cât de sincronizate sunt sau pot fi acțiunile lui Igor Dodon și ale lui Vlad Plahotniuc, dar deja este evident că acestea vor fi deseori interdependente și permanent reciproc influențabile. Adițional, democrații forțează opoziția extra-parlamentară să-și demonopolizeze critica, anterior focusată preponderent asupra guvernării coordonate de Plahotniuc.

  1. Coalizarea forțelor pro-europene non-sistemice

În fruntea riscurilor reale sau imaginare, generate de președinția lui Dodon, forțele pro-europene vor fi nevoite să se coalizeze împotriva deja a doi inamici. Așadar, opoziția extra-parlamentară cu viziuni pro-UE urmează să se opună atât guvernării conduse de grupările oligarhice, cât și să conteste președinția lui Igor Dodon. De succesul acestei reorganizări va depinde și gradul de captare a electoratului cu viziuni clare anti-Dodon (aici se numără şi mișcarea unionistă).

  1. Mixarea geopolitică a discursului public

Tot mai mult discursul public va cuprinde imagini și informații despre procesele din cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, proiectate în mod pozitiv. Președinția lui Dodon va asigura un canal permanent de comunicare (discurs politic), pe care opinia publică nu va fi capabilă să-l ignore, prin simpatie sau prin decepție și ostilitate. Toate drumurile nu vor mai duce la Bruxelles, ci și la Moscova. O asemenea percepție se va impregna în opinia publică, în contradicție cu realitățile cotidiene, unde anume europenii oferă sprijin și cer reforme pe intern, împreună cu alți parteneri de dezvoltare.

  1. Intensificarea dialogului cu Estul

Tot mai multe contacte vor avea loc cu țări din Uniunea Economică Euroasiatică, ca urmare a președinției lui Dodon. Cel din urmă nu va putea obține foarte multe de la UE, de aceea, va fi nevoit să compenseze cu promisiuni și diverse bonusuri primite de la Vladimir Putin, Aleksandr Lukașenko și alții. De fapt, cât timp UE va susține reforme necesare pentru Moldova, Dodon va încerca să readucă influența rusească, care deseori este incompatibilă cu spiritul reformelor inspirate din Acordul de Asociere.

  1. Multiplicarea propagandei rusești

Datorită președintelui pro-rus, propaganda rusească va deveni mai accentuată, deoarece mereu va exploata episoadele de conflict geopolitic inter-instituțional. Până acum, războiul informațional dirijat din Rusia era concentrat pe critica guvernărilor pro-europene corupte. Preluarea președinției de către prorusul Igor Dodon va face ca propaganda rusească să fie mai țintită, iar ca urmare mai complexă și mai eficientă. Moldova nu va mai fi abordată ca un tot întreg, iar accentul propagandei pro-rusești va fi focusat pe partidele, opoziția, sectorul non-guvernamentel care promovează agenda europeană și componentele acesteia.

  1. Integrare europeană debusolată

Este dificil de prognozat un parcurs lejer pentru reformele legate de agenda europeană. Pe lângă deficiențele structurale existente (lipsa de resurse umane, financiare), procesul de integrare europeană va fi croit de tentativele guvernării pro-UE de a trișa sub drapelul european (ex: controversata lege privind „liberalizarea” capitalului) și atacurile președinției lui Dodon, acompaniate de propagandă rusească sporită.

  1. Relații paralele cu țările din vecinătate

Moldova va dezvolta relații paralele cu țările din vecinătate. Or, guvernul și parlamentul vor avea dialogul lor cu România și Ucraina, iar Dodon – altul, cu totul distinct. Problema nu rezidă doar în faptul că președinția intră sub controlul unui partid politic diferit, dar în faptul că Dodon are viziuni (geo)politice care contrastează izbitor cu cele ale guvernării dirijate de către democrați. Anume în acest context vor fi dirijate relațiile cu România și Ucraina, care vor avea canale de comunicare diferite ca importanță, conținut și dedicație cu Moldova.

  1. Amiciția rece între UE și Rusia

Rezultatele alegerilor din Franța, din primăvara lui 2017, va avea un impact semnificativ, dar nu radical asupra coeziunii europene în fața Rusiei. Dacă Angela Merkel câștigă în Germania, atunci va exista un echilibru, deoarece țările ruso-sceptice încă predomină în cadrul UE. Oricum o amiciție rece între UE și Rusia poate fi posibilă, dacă SUA vor desface nodul sancțiunilor, iar guvernarea din Ucraina nu livrează reformele cerute de către Bruxelles. Or, UE nu poate fi eficientă în politica sancțiunilor față de Rusia dacă SUA ies din ecuație sau dacă Ucraina trece prin „scenariul moldovenesc”, caracterizat prin discreditarea forțelor proeuropene. Mai mult ca atât, o amiciție rece între UE și Rusia poate fi forțată și ca urmare a situației din Siria, dar și pe piața hidrocarburilor, unde Moscova își maximizează beneficiile.



Categorii:Actualitate, Opinii

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.