Iulius Popa: „E ca o benzină în foc acest Dodon. Trebuie!”

Mare surpriză pentru mine. De când îl urmăresc pe Igor Dodon, am descoperit că noi semănăm un pic. În pofida unor diferenţe obiective. Ne desparte un sfert de secol. Eu port mustaţă, el – nu. Eu sunt slab, el e gras. La anii mei, el va fi pleşuv rotund ca mine. Dacă m-aş îngrăşa niţel, iar el ar slăbi cu vreo 15-20 de kilograme, am fi ca nişte fraţi gemeni.

Iulius Popa

Iulius Popa. Foto: literaturasiarta.md

Găsesc o asemănare şi la facultăţile psihice. Încrezuţi peste măsură. Când ne enervăm, ne pierdem vigilenţa şi spunem prostii. Unica deosebire e că pe mine mă cunosc un cerc foarte îngust de persoane, iar pe Dodon – toată republica. Unicul contrast major – provenim din poli opuşi ai geografiei: eu – de peste Prut, el – de peste Nistru până la Bug. Mai departe nu ajunge, căci îl îneacă Niprul.

Ziceam recent că mizez pe ajutorul lui Igor Dodon. Orice pas greşit al lui va fi ca o gură de oxigen pentru mine. Deocamdată, se ţine de cuvânt noul Preşedinte. Şi eu n-o să rămân dator.

Multă lume a ignorat să-l felicite pe Igor Dodon cu ocazia învestirii sale în postul suprem. Niciun preşedinte local din trecut, deşi sunt vii şi sănătoşi, nu s-au prezentat la şedinţa solemnă. Preşedintele Curţii Constituţionale, evitând să-l declare oficial pe Dodon învingător în cursa prezidenţială, întâmplător, a plecat în concediu. De la Bucureşti – n-a venit nimeni. De la Kiev – mai mult decât nimeni. Semn de rău augur: nu i-a mers nici lui Dmitri Rogozin, trimisul special al lui Vladimir Putin, să ajungă la Chişinău – din cauza condiţiilor meteo, avionul a trebuit să aterizeze tocmai în altă ţară.

De mult nu l-am văzut pe Lenin. Dodon mi l-a reamintit. Acela obişnuia să treacă în revistă garda de onoare purtând paltonul doar pe umeri. Avea un program foarte încărcat ori, cum se exprima dânsul, (arhi)încărcat. Dodon era îmbrăcat, dar descheiat la toţi nasturii, de parcă se grăbea la piaţa de legume. Prezenţă neglijentă.

Dodon a spus că noi trebuie să ne cerem scuze de la separatiştii din Tiraspol pentru declanşarea războiului din 1992. Îl susţin. Ba mai mult, aş adăuga. Scuzele sunt nişte cuvinte banale. Se uită repede. Ar fi mai bine dacă i-am pupa în fund. Operaţia delicată s-o înceapă socialiştii, iar eu voi sta de veghe, alcătuind concomitent listele. Al doilea, după Preşedinte, să urmeze deputatul socialist Bătrâncea şi, pentru ca separatiştii să-l creadă, neapărat să ţină în mâna dreaptă harta României Mari ruptă la o şedinţă a Parlamentului.

Nimeni în lume nu recunoaşte regimul separatist din Transnistria, în afară de Dodon. Doar el l-a felicitat pe Krasnoselski că a învins în cursa lor prezidenţială.

A spus şi ceva despre Găgăuzia. Soarta Republicii Moldova cică ar depinde exclusiv de găgăuzi. Nu ar fi ei, nu ar fi nici R. Moldova. Vin iarăşi cu o idee: în locul minciunii cu 30 de mii de sirieni aduşi de Maia Sandu, care am înţeles că refuză să vină, să-i transferăm pe găgăuzii din Ucraina la noi. Găgăuzii de acolo tac mâlc de frica autorităţilor kievene. Parcă nici nu ar exista. Moldovenii, săritori la nevoie, să urce pe hartă mai sus, eliberând două raioane sudice, oferindu-le în dar nou-veniţilor. Ne-am înghesui oleacă, dar ajutorul internaţionalist contează incomparabil mai mult.

Ca şi mine, Dodon s-a deprins cu formula rusească Moş Gerilă. Aşa ne-au învăţat la şcoala sovietică. Dacă afară e frig, înseamnă că e iarnă. Dacă e iarnă, înseamnă că e ger. Moş Crăciun sună pentru ambii ca un neologism neclar. Noi serbăm doar Crăciunul pe stil vechi, iar Moş Gerilă rămâne pururi viu în amintirea noastră proaspătă de foşti şcolari sovietici silitori.

Ex-preşedintele României, Traian Băsescu, o va păţi rău până la Anul Nou: va fi dat afară din cetăţenii Republicii Moldova. Nicio lună n-a rezistat în această calitate. Dodon i-ar fi găsit ac de cojoc, niscaiva compromaturi. Mă bucură isprava lui Dodon. Deşi antiromân get-beget în esenţă, el stimulează ca nimeni altul consolidarea curentului unionist în Basarabia. Şi îl înrăieşte. Se creează o situaţie revoluţionară pur leninistă. Miroase a baricadă. E ca o benzină în foc acest Dodon. Trebuie! Or, îmi displace românismul latent şi somnolent aidoma focului domol cu tizic.

Şmecherul Dodon îi laudă pe români şi îi critică pe ruşi. Le mulţumeşte românilor că le acordă mii de burse tinerilor basarabeni şi îi piaptănă pe ruşi, reproşându-le că asemenea burse sunt prea puţine în universităţile lor. Dodon a utilizat şiretlicul de pe timpuri: şi-a expus stăpânul unei critici aspre, dar… tovărăşeşti.

Impresionează modestia în aspect material a lui Dodon. Mărturiseşte că l-au ajutat părinţii, oameni cu salarii mici. Toţi hoţii, îndeosebi judecătorii coţcari, apelează la ajutorul părinţilor. Aceştia, generoşi, îşi sacrifică milioanele pentru a-şi salva odraslele de la mizerabila ruină.

Mi-am amintit de Moş Gerilă. Exlus din dicţionare, exilat din vocabularul oral. Numai eu cu Dodon îi ducem dorul. Ceilalţi l-au uitat. Înainte vreme spuneam Cu Anul Nou! Acum – La mulţi ani! Cine îl înţelege? Câtă nedreptate! Deci, Cu Anul Nou, Igor Dodon! Nu te enerva, stai uşurel. Не дёргайся! vorba ta. În anul care vine toarnă cât mai multă benzină în focul unioniştilor. Aprinde un pojar de proporţii. Merită, chiar cu riscul că vom arde amândoi. Şi la urmă te întreb în mare secret: ce crezi despre ideea mea cu… fundul separatiştilor transnistreni? După socialiştii tăi, obligaţi să facă treaba asta, urmează… doritorii. Bineînţeles, dacă vor fi. Salut!

Iulius Popa, Literatura și Arta, pag. 3, din 29.12.2016



Categorii:Actualitate, Opinii

Etichete:, ,

2 răspunsuri

  1. Vorba veche Moldoveneasca: „Sa suga romanii РULA ca Moldova nu-i a lor!”

    Apreciază

Trackback-uri

  1. Om de cultură către Dodon: „Сливай воду, блин!”; „Nu regret că PD îi cucereşte pe primari” « Argumentul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.