Trump intenționează să realizeze „mai multe lucruri mărețe” odată cu preluarea funcției de președinte

Donald Trump intenționează să realizeze „mai multe lucruri mărețe” odată cu preluarea funcției sale la Casa Albă, printre care decrete prezidențiale pentru a abroga unele decizii ale administrației Obama, a afirmat duminică purtătorul de cuvânt al miliardarului american, precizând că viitorul președinte al SUA va continua să comunice prin intermediul Twitter, relatează AFP, potrivit Agerpres.

donald-trump

Donald Trump. Foto: gettyimages.com

Președintele ales al SUA, care va fi învestit la 20 ianuarie, ar urma să semneze o serie de decrete prezidențiale pentru a „abroga mai multe reglementări și dispoziții care au fost decise de această administrație în ultimii opt ani și care au frânat creșterea economică și crearea de locuri de muncă”, a declarat Sean Spicer la ABC.

Nu va fi un singur lucru. Vor fi mai multe lucruri mărețe”, a adăugat Spicer.

Viitorul președinte, care urmează să revină duminică la New York după ce a petrecut câteva zile de vacanță în Florida, nu va renunța la activitatea sa controversată și intensă de pe rețeaua de socializare Twitter, mijlocul său preferat de comunicare, după ce se va instala la Casa Albă.

Spicer a spus că Trump este urmărit de 45 de milioane de persoane pe rețelele de socializare și că poate avea astfel „o conversație directă” cu americanii.



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s