Populismul antisistem este, indubitabil, în creștere în Occident. De la alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA, trecând prin Brexit, până la ascensiunea unor mișcări precum „Cinci Stele” (Italia), în partea stângă a scenei politice, și „Alternativa pentru Germania”, în partea dreaptă, respingerea vechilor doctrine și, odată cu ele, a elitelor și instituțiilor politice se dovedește a fi o atracție puternică, notează vineri publicația NATO Review, potrivit Agerpres.

Uniunea Europeana

Foto: nassauinstitute.org

Cauzele acestei evoluții pot fi dezbătute și în mod evident există diferențe între situația din Europa și cea din Statele Unite, ba chiar între diverse părți ale Europei. Ce e clar, totuși, este faptul că Moscova încurajează cu ardoare acest val nu doar pentru că el pune sub semnul întrebării premisele ordinii internaționale post-1945 bazate pe valori liberale, ci și pentru că el prezintă amenințări reale la adresa securității Europei.

„UE își dezvoltă deja un rol privind securitatea, deși într-o măsură considerabilă acesta încă este la nivel declarativ mai degrabă decât la unul operațional. Structurile paralele de comandă europene nu trebuie să dubleze sau să submineze NATO — deși ar putea face asta, de unde și entuziasmul Moscovei față de ele. Dar în același timp ele reprezintă și o inițiativă pe termen lung care vizează mai mult reafirmarea impulsurilor federaliste decât consolidării forțelor terestre”, adaugă sursa citată.

În contextul special al ieșirii Marii Britanii — țara europeană cu cel mai mare buget militar—, Uniunea Europeană trebuie să se concentreze pe două priorități paralele: în primul rând, securitatea „non-cinetică” — ameliorarea spionajului comun și a măsurilor de protecție politică și financiară — și, în al doilea rând, încurajarea statelor membre să aloce resurse adecvate pentru propriile lor armate. Totuși, dacă UE se dezmembrează sau pur și simplu devine nerelevantă, atunci statele individuale vor fi mult mai puțin dispuse și capabile să trateze aceste nevoi.

NATO se confruntă cu provocări diferite față de Uniunea Europeană. Dezbaterile se concentrează mai mult pe perspectiva ca state precum Suedia și Finlanda să devină membre ale Alianței și pe dorința țărilor de a-și spori bugetele de apărare până la 2% din PIB, nivel considerat minim necesar de către NATO. Într-adevăr, unii populiști, precum Partidul Lege și Justiție, aflat la guvernare în Polonia, sunt susținători vehemenți ai NATO (Polonia nu doar că a atins nivelul de 2% din PIB pentru bugetul militar, dar ea chiar dorește să îl depășească).

„Mai frecvent, caracteristică este autosuficiența. Un studiu realizat în 2016 de Pew Research Centre arăta că în multe țări europene o majoritate clară a populației — 83% în Grecia, 77% în Ungaria, 67% în Italia și 65% în Polonia — are sentimentul că celelalte state trebuie să fie lăsate să-și rezolve problemele. Nu este o coincidență faptul că trei din cele patru țări sunt conduse de guverne populiste, în timp ce în Italia mișcarea ‘Cinci Stale’ este la egalitate cu Partidul Democrat în sondajele de opinie”, continuă NATO Review.

Rămâne de văzut care poate fi provocarea populistă în Statele Unite. În timpul campaniei electorale, Donald Trump evoca, sceptic, un NATO „învechit” și a pus sub semnul întrebării orice angajament al SUA de a proteja statele aliate care nu reușesc să contribuie la ceea ce el considera a fi potrivit pentru propria lor apărare

Pe de altă parte, cu alte ocazii Trump și-a exprimat angajamentul față de NATO și este constrâns de Congres și de aparatul guvernamental care susțin masiv un rol continuu și pozitiv al Statelor Unite în interiorul Alianței. Realist vorbind, pericolul populist de peste Atlantic la adresa NATO nu este retragerea, ci mai degrabă apatia: un guvern american ce ar căuta un avantaj real în relațiile bilaterale — posibil chiar cu Rusia — mai degrabă decât în angajamente multilaterale.

În orice caz, problema nu este o aritmetică simplă de tipul soldat-pentru-soldat. Provocările de securitate atipice vizează guvernarea la fel de mult ca puterea militară. Prin folosirea unei varietăți de metode „non-cinetice”, de la spionaj la hacking, dezinformare și acoperirea finanțării unor mișcări politice utile ei, Moscova caută să lărgească unele divergențe existente atât în interiorul NATO, cât și în UE. Adesea mișcările populiste se află printre aliații și instrumentele Rusiei, dată fiind respingerea actualelor instituții, norme și chiar înțelegeri fundamentale ale sistemului global modern.

„Dacă Uniunea Europeană alege să pretindă că supraviețuirea sa este pur și simplu o chestiune de relații publice mai bune, atunci viitorul său este sub semnul întrebării. Totuși, într-un fel și-ar putea reafirma importanța ca forță solidă care ajută statele membre să se apere împotriva provocărilor non-cinetice. Dacă este gestionat corespunzător, acest lucru ar putea fi un studiu de caz despre cum poate UE crea sinergii și își poate sprijini membrii mai degrabă decât poate impune perspectiva Bruxelles-ului. Iar în acest proces, ea nu doar ar consolida securitatea europeană și ar descuraja agresiunea rusă, ci i-ar putea priva pe populiști de o parte a muniției lor anti-UE”, adaugă sursa citată.

Anunțuri