Igor Dodon, cu flori la bustul poetului român Mihai Eminescu: „Creația lui ne-a modelat și ne reprezintă în foarte mare măsură”

Duminică dimineață, cu ocazia celor 167 de ani de la naşterea poetului român Mihai Eminescu, președintele Igor Dodon și consilierii săi au depus flori la bustul scriitorului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău.

igor-dodon_mihai-eminescu

Foto: presedinte.md

„Am depus astăzi flori la bustul poetului Mihai Eminescu și eu cred că noi trebuie să ne mândrim cu toții că avem așa personalități în istoria noastră și în istoria poporului nostru. S-a scris și s-a spus enorm de mult despre Eminescu, nu e cazul să repet lucruri cunoscute, vreau doar să subliniez că opera lui trebuie transmisă din generație în generație așa cum transmitem credința noastră creștină, pentru că și creația literară a lui Mihai Eminescu ne-a modelat și ne reprezintă în foarte mare măsură”, a spus Dodon la bustul poetului.

Potrivit șefului statului, poezia care reflectă cel mai mai bine situaţia în care se află R. Moldova este „Criticilor mei”, din care Dodon a recitat un fragment și l-a dedicat criticilor săi:

 

„Multe flori sunt, dar puține

Rod în lume o să poarte,

Toate bat la poarta vieții,

Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale

Ce din coadă au să sune”.

Președintele Dodon a mai adăugat că alături de morala creștină, alături de buna educație și instruire, cultura,  a avut și va avea un rol decisiv în formarea unor oameni demni, care să fie parte a unei societăți integre.

Potrivit Președinției, șeful statului a anunțat că, în viitorul apropiat, va iniția unele proiecte culturale, care „să aducă mai aproape de noi toți creațiile artistice din trecut și contemporane”. „Voi fi un președinte care va sprijini proiectele culturale și educative, nu doar prin declarații și încurajări, ci și prin fapte”, a conchis Dodon.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s