Președintele Igor Dodon își începe luni, 16 ianuarie, prima sa vizită oficială în străinătate – în Federația Rusă. La Moscova șeful statului va avea o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, dar și cu președintele Consiliului Federației, Valentina Matvienco, și cu vicepreședintele Guvernului rus, Dmitri Rogozin.

igor-dodon_kremlin

Igor Dodon. Foto: fb.com/dodon.igor

Igor Dodon va avea întâlniri și cu ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, cu președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan, și patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril.

Într-un mesaj postat pe Facebook, citat de IPN, Igor Dodon menționează că aceasta este prima vizită oficială a președintelui Republicii Moldova în Federația Rusă, din ultimii 9 ani.

„În cadrul vizitei, vom depune o coroană de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, vom avea întâlniri cu studenții și profesorii de la MGIMO (Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova ), precum și cu compatrioții aflați la muncă în Rusia. De asemenea, am convenit să mă întâlnesc cu bunii mei prieteni – președintele Consiliului de Administrare al companiei «Gazaprom», Aleksei Miller, cu ex-ministrul Economiei al Rusiei, președintele Consiliului de Administrare al «Sberbank»-ului, Gherman Gref, și cu ex-campionul mondial la șah, Anatoli Karpov”, scrie Igor Dodon.

Din componența delegației oficiale fac parte: conducătorul grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, deputatul Zinaida Greceanîi; bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah; ex-prim-ministrul și ex-ambasadorul Moldovei în Rusia, consilierul președintelui pe probleme de politică externă, deputatul Andrei Neguța; ex-ministrul Reintegrării, consilierul președintelui pe probleme de reintegrare, Vasile Șova, și consilierul președintelui pe probleme politice și purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban.

Anunțuri