Dacă PSRM obține la următoarele alegeri parlamentare majoritate de voturi, șeful statului va solicita anularea Acordului de Asociere cu UE. Declaraţia a fost făcută de președintele Igor Dodon în cadrul conferinţei de presă la care a participat împreună cu omologul său rus, Vladimir Putin. 

igor-dodon_vladimir-putin

Igor Dodon și Vladimir Putin. Foto: rt.com

În acest context, Dodon a declarat că Acordul semnat cu UE a rezultat cu pierderea pieței rusești și nu a adus niciun beneficiu R. Moldova.

„Am declarat de multe ori că sunt împotriva semnării acestui Acord de Asociere cu UE. Cred că acest Acord nu a adus niciun beneficiu pentru Moldova. Am pierdut piaţa rusă, dar totodată, volumul de export pe piaţa europeană a scăzut. Nu am obţinut nimic. După următoarele alegeri parlamentare, PSRM va câştiga majoritatea în Parlament şi voi anula acest Acord”, a declarat Dodon.

Amintim că șeful statului efectuează o vizită oficială în capitala Federației Ruse, în fruntea unei delegații moldovenești. Este prima vizită oficială a şefului statului în Federaţia Rusă, din ultimii 9 ani.

Anunțuri