Lituania va construi gard metalic la frontiera cu Rusia, în zona Kaliningrad

Lituania intenţionează să construiască un gard metalic la frontiera cu regiunea rusă Kaliningrad, a anunţat marţi ministrul lituanian de Interne, Eimutis Misiunas, pe fondul tensiunilor între ţările baltice şi Moscova, scrie Mediafax.

lituania-kaliningrad_ru

Foto: Igor Zarembo / Sputnik

„În contextul evaluării riscurilor geopolitice, a ameninţărilor din partea Rusiei, politicieni lituanieni au exprimat dorinţa de a avea o barieră fizică la frontiera cu o astfel de ţară”, a declarat Eimutis Misiunas, citat de site-ul agenţiei Reuters, recunoscând că gardul metalic cu înălţimea de doi metri nu ar bloca o invazie rusă.

„Un astfel de gard nu va opri tancuri sau alte vehicule militare, dar va îngreuna trecerea ilegală a frontierei”, a subliniat Misiunas.

Gardul metalic va acoperi un segment de 50 de kilometri al frontierei şi va costa 3,6 milioane de euro, urmând să fie gata până la sfârşitul acestui an.

Misiunas a oferit exemplul unui agent de securitate eston arestat de Rusia în 2014 şi condamnat la 15 ani de închisoare, înainte de a fi eliberat după doar un an într-un schimb de prizonieri.

Rusia susţine că agentul, Eston Kohver, a fost capturat pe teritoriul său, în timp ce Estonia susţine că a fost răpit de pe linia de frontieră.

Tensiunile între ţările baltice, membre NATO, şi Rusia sunt la cote mari de câţiva ani.



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s