Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a reacţionat la declaraţiile președintelui Igor Dodon, care vrea anularea acordului privind deschiderea unui Birou de legătură NATO la Chişinău.

Andrian Candu

Andrian Candu. Foto: Philippe Buissin / EP / infoeuropa.md

„Neutralitatea R. Moldova este afirmată în Constituție și nu există niciun motiv de îngrijorare că neutralitatea ar putea fi pierdută sau că în Moldova ar putea veni forțe militare străine (cu excepția celor care deja sunt dislocate în regiunea transnistreană). În acest sens, îngrijorările președintelui Igor Dodon sunt neîntemeiate.

Oficiul NATO deschis la Chișinău este un birou prin care se asigură o bună comunicare a acestei structuri internaționale cu instituțiile noastre militare. Deci este un oficiu tehnic, de informare și comunicare, nimic mai mult. Ținem să amintim că încă din perioada comunistă au fost puse bazele unor relații de colaborare cu structurile NATO. Militarii noștri au început să fie antrenați în misiuni de pacificare, iar armata moldovenească a avut doar beneficii de pe urma acestei cooperări; la fel și securitatea națională”, a comentat Candu pe Facebook.

După recenta vizită efectuată în capitala Federației Ruse, Dodon intenționează să meargă, în februarie, la Bruxelles, unde vrea să anuleze decizia privind deschiderea Biroului de legătură al NATO la Chișinău. „Voi insista ca acordul privind Biroul de legătură să fie anulat. Mai mult, doresc să obțin un acord referitor la recunoașterea neutralității Republicii Moldova de către membrii NATO”, a declarat Dodon pentru RIA Novosti.

„Vom bloca orice încercare de pătrundere a NATO pe teritoriul republicii și vom împiedica desfășurarea de exerciții militare suspecte”, a precizat președintele de la Chișinău.

Amintim că premierul R. Moldova, Pavel Filip, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au semnat la Bruxelles, în noiembrie 2016, un acord privind deschiderea unui Birou de legătura al NATO la Chișinău. Potrivit documentului, Biroul își va începe activitatea la Chișinău în luna martie 2017.

Anunțuri