Socialiştii se pregătesc de un referendum pentru anularea legii care prevede transferul în datorie publică a creditelor de urgenţă oferite băncilor devalizate, pentru a preveni colapsul sistemului bancar. Inițiativa vine de la președintele Igor Dodon.

mdl

Foto: Dan Guțu / ipn.md

„Cu legea miliardului noi o să luptăm până n-o să o anulăm”, a spus Dodon, citat de Publika.md.

La sfârşitul anului trecut, Dodon a semnat inițiativa legislativă prin care propunea să fie anulată transferarea creditelor de urgenţă în datorie publică. În replică, premierul Pavel Filip a declarat atunci că această lege a fost contestată de PSRM la Curtea Constituțională, care a respins sesizarea.

Potrivit premierului, posibilul referendum inițiat de PSRM este o „temă falsă”. „Consider că inițiativa de a declanșa un referendum pe această temă, care ar presupune cheltuieli enorme de la bugetul statului, bani care nu vor fi recuperați vreodată, reprezintă o greșeală și singurul efect al unei astfel de acțiuni poate fi acela ca PSRM să găsească pretext de a-și face campanie electorală pe banii publici”, a scris Pavel Filip pe Facebook.

Anunțuri