„Plahotniuc nu este păpuşarul, cum credea Filat. Păpuşarul este la Bucureşti, deşi stă la pupitru la Chişinău”, scrie gazetarul Mihai Conțiu în Moldova Suverană, ținând numaidecât să-și convingă cititorii că „absolut orice politician care promite integrarea R. Moldova în UE este un mincinos notoriu, un profitor politic şi un manipulator cinic”.

papusarul

Foto: politik.md

Conțiu e de părere că „majoritatea covârşitoare” a moldovenilor îi cere președintelui Igor Dodon să declanşeze alegeri parlamentare anticipate. Potrivit gazetarului, UE știe că viitoarele acţiuni ale lui Dodon sunt „perfect democratice”.

„Atunci de ce UE s-ar opune acestor doleanţe majoritare ale moldovenilor? De ce UE şi OSCE nu spun nimic de priectul de reîntregire a ţării care se înfiripă acum şi cu acceptul Rusiei? Nu UE ne spunea că integrarea europeană a R. Moldova este posibilă numai după soluţionarea conflictului transnistrean? Şi de ce UE permite României să submineze în R. Moldova orice tentativă de soluţionare a diferendului transnistrean?”, se întreabă Mihai Conțiu, totodată acuzându-i pe Vlad Plahotniuc și Pavel Filip că se ocupă de „lupta cu Dodon şi Putin, nu de economia ţării!”.


Mihai Contiu

Mihai Conțiu

Mihai Conțiu, recunoscut de opinia publică drept un personaj pitoresc la Chișinău, după cum a scris și România Liberă, i-a cerut în 2008 azil politic fostului președinte Vladimir Voronin, pe care l-a adulat deschis mai cu seamă când acesta din urmă a fost la putere. Atunci, Conțiu susținea că a fost timp de opt ani ofițer acoperit al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) al României. Ca reacție, potrivit sursei citate, biroul de presă al SIE a comunicat că nu dorește să comenteze afirmațiile lui Conțiu, susținând că personajul respectiv nu este credibil. Ulterior, după prăbușirea regimului Voronin, Conțiu ar fi trecut prin câteva „metamorfoze”: după ce l-a „spălat” o vreme pe fostul premier Vlad Filat, acum îl „servește” cu patimă pe „președintele tuturor” Igor Dodon.

Anunțuri