STUDIU. Industria tutunului profită de excepțiile din legislație

Copiii şi tinerii au în permanență acces la produse din tutun prin afișarea acestora în locurile de vânzare. Faptul că limitările în comercializarea acestor produse sunt doar parțiale îi permit industriei tutunului să profite de excepțiile din legislație, redirecționându-şi resursele către medii care nu sunt reglementate.

tutun_conferinta

Foto: Elena Covalenco / ipn.md

La această concluzie au ajuns autorii studiului „Comercializarea produselor din tutun în unitățile comerciale din perimetrul școlilor primare şi gimnaziale din mun. Chişinău şi mun. Bălţi”, prezentat într-o conferință de presă la IPN.

Valeria Ţurcan, vicepreședintă a Asociației Studenților şi Rezidenților în Medicină, care a participat la colectarea datelor pentru studiul prezentat, spune că multe boli şi multe cazuri de deces sunt cauzate de consumul de tutunul, cu toate acestea consumul de tutun ia amploare. Tacticile de marketing folosite de companiile care produc ţigări sunt înşelătoare. Pe lângă obiectivul de vânzare a produselor proprii, companiile ce produc ţigări urmăresc să creeze impresia că ţigările sunt „la modă şi în rând cu lumea”.

Coordonatorul de programe al Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate, Ghenadie Ţurcanu, spune că plasarea produselor de tutun lângă echipamente sportive sau echipamente de distracţie este făcută pentru promovarea tutunului în rândul tineretului deoarece ei „visează la sport şi distracţii”. În acelaşi context, autorii studiului subliniază că produsele de tutun sunt plasate lângă dulciuri şi lângă jucării, chiar la nivelul ochilor copiilor.

În perioada colectării datelor în 14% din localuri au fost identificate materiale publicitare pentru produse de tutun: brichete cu inscripţia mărcii, care sunt interzise prin legislaţie.

Studiul arată că ţigările se comercializează în 60% din unităţile comerciale amplasate în raza de 250 de metri de la instituţiile de învăţământ care au ciclu primar şi gimnazial de studii, din mun. Chişinău şi mun. Bălţi. Din 320 de unităţi ce comercializează produse din tutun lângă școli 58 sunt amplasate în perimetul vizual al instituțiilor. Unitățile respective aveau vitrinele cu produse din tutun supraîncărcate tocmai pentru a atrage ochiul consumatorilor.

Datele studiului „Comercializarea produselor din tutun în unităţile comerciale din perimetrul şcolilor primare şi gimnaziale din mun. Chişinău şi mun. Bălţi” au fost colectate în perioada 13-15 iulie 2016 de către studenţii Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină. Studiul a fost condus de Institutul pentru Controlul Global al Tutunului din cadrul Facultăţii de sănătate publică Bloomberg.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s