Banca Națională a Moldovei (BNM) prognozează pentru 2017 o rată anuală a inflației de 5,2%, iar pentru 2018 – de 4,9%. Aceste cifre sunt mai mari decât cele anunțate în runda anterioară de prognoză, dar se încadrează în intervalul de 5% ±1,5 puncte procentuale stipulat în Strategia politicii monetare pe termen mediu a BNM, transmite IPN.

Banca Nationala a Moldovei

Foto: publika.md

Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a menționat, într-o conferință de presă, că în trimestrul al IV-a al anului precedent rata anuală a inflației a constituit 2,5 la sută, fiind cu două puncte procentuale inferioară celei din trimestrul al III-lea. În luna decembrie 2016, inflația s-a diminuat până la valoarea de 2,4 la sută.  El a explicat diminuarea ratei anuale a inflației prin cererea internă modestă și recolta bogată în sectorul agricol. În decembrie 2016, rata anuală a creșterii prețurilor la produsele alimentare s-a temperat până la 2,8 la sută, iar prețurile la serviciile reglementate s-au contractat cu 1,1 la sută comparativ cu cele din luna decembrie 2015.

Potrivit guvernatorului, presiunile inflaționiste se mențin, dar se fac observate și  unele tendințe inflaționiste. Acestea vin în special din mediul extern, dar care pot schima situația și pe intern.  Cresc prețurile la combustibili în legătura cu decizia țărilor membre ale OPEC privind diminuarea volumului producției de petrol și repartizarea cotelor pe țări.  S-a apreciat dolarul SUA. Pe piața mondială  cresc prețurile la materiile prime, iar Moldova este o țară care importă majoritatea materiilor prime, în special pentru industrie.

Deși, potrivit statisticii oficiale, schimbări pozitive au loc în Moldova, totuși acestea  sunt lente, manifestate mai ales prin majorarea consumul gospodăriilor populației. Creșterea prețului la petrol va determina sporirea tarifelor la gaze și energie, companiile furnizoare deja s-au adresat cu cereri respective la ANRE. Nu este exclusă nici creșterea prețurilor la produsele alimentare.

În anul 2016, în R. Moldova rata anuală a inflației a fost de 2,4%, față de 13,6% în 2015.

Anunțuri