Dodon schimbă macazul. E de acord cu Guvernul Filip în privința conflictului transnistrean

Președintele Igor Dodon schimbă macazul și spune că este de acord cu Guvernul Filip în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean.

dodon_kurz

Sebastian Kurz și Igor Dodon. Foto: fb.com/dodon.igor

Dodon a comunicat într-o postare pe Facebook că procesul de soluționare a diferendului transnistrean trebuie să se finalizeze cu reintegrarea regiunii transnistrene în cadrul R. Moldova, cu acordarea unui statut special Transnistriei.

„Deși avem diferite viziuni cu Guvernarea asupra multor subiecte de politica internă și externă, în ceea ce ține de reintegrarea țării pledez pentru o abordare în format comun și cooperare pentru a găsi soluții optime în beneficiul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, se arată în mesajul lui Igor Dodon, citat de Radio Chișinău.

Președintele s-a întâlnit astăzi cu Sebastian Kurz, preşedintele în exerciţiu al OSCE, aflat în vizită la Chișinău. Igor Dodon și-a exprimat speranța că președinția austriacă a OSCE va contribui la impulsionarea procesului de negocieri cu privire la reglementarea diferendului transnistrean.

Menționăm că în cadrul vizitei sale oficiale la Moscova, Igor Dodon a declarat că optează pentru federalizarea R. Moldova și și-a exprimat regretul în fața președintelui rus, Vladimir Putin, că în 2003 R. Moldova nu a mai ajuns să semneze așa-numitul „Plan Kozak”.



Categorii:Actualitate, Politică, Transnistria

Etichete:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s