Consiliul Director al „Sfatuli Țării-2” cere, într-o Declarație publicată în prima pagină a săptămânalului scriitorilor din R. Moldova „Literatura și Arta” o „expertiză internaţională pentru a stabili comportamentul deviant, ciudat, iresponsabil a lui Igor Dodon”.

igor-dodon

Igor Dodon. Foto: stirileprotv.ro

Conținutul integral al Declarației:

Scurta prezență a lui Igor Dodon în funcția de președinte al R. Moldova timp de nici două luni, este deja sinteza unui mult prea lung șir de deviații de comportament şi de tulburări de personalitate. Afirmațiile sale iresponsabile, pe care le schimbă de la un auditoriu la altul și de la o țară la alta, atitudinile și activitățile sale subversive și jignitoare la adresa unui popor care și-a pierdut fiii în războiul de pe Nistru, război organizat de forțele imperiale de la Kremlin și de cele separatiste de la Tiraspol, intențiile sale declarate public de a dezbina societatea și de a lipsi cetățenii moldoveni de regimul privilegiat de vize care să le permită circulația liberă în țările Uniunii Europene, planurile de schimbare a vectorului european și de dezmembrare teritorială a R. Moldova – toate acestea oferă suficiente argumente și sunt o dovadă clară că pretinsul președinte al tuturor moldovenilor reprezintă nu numai o problemă majoră, ci și un pericol uriaș pentru securitatea statului și a viitorului cetățenilor din R. Moldova.

Este evident, chiar de la începutul mandatului, că Igor Dodon se află într-o incapacitate totală de a reprezenta interesele naționale ale R. Moldova și ale cetățenilor ei, precum și că el manifestă o incompetență crasă și un infantilism politic incurabil în relațiile cu țările străine. Servilismul său, în timpul vizitei la Moscova, l-a dezgustat până și pe președintele rus Vladimir Putin. Lipsit de orice responsabilitate pentru declarațiile și activitățile sale, Igor Dodon joacă jalnicul rol de marionetă a forțelor imperiale din Kremlin și asta nu o face pe banii segmentului din societate care l-a votat, ci pe banii tuturor moldovenilor, ai oamenilor pe care îi sfidează în loc să îi reprezinte. Dodon continuă să se dea în spectacol electoral în fiecare zi și incită cetățenii împotriva instituțiilor statului, a Constituției și a ordinii publice.

Manifestând dispreț și ură față de propriul popor şi fiind o unealtă importantă a sistemului corupt şi oligarhic, Igor Dodon dezbină societatea pe criterii etnice, o împarte în tabere dușmănoase și o îndeamnă la confruntare, agresivitate și intoleranță față de instituțiile de bază ale statului, dând exemplu personal de sfidare a legilor și de subminare a Constituției. Deși Legea supremă îi interzice să reprezinte un partid sau o ideologie, chiar din primele zile de „şefie”, Igor Dodon a transformat Președinția R. Moldova într-o anexă a partidului socialiștilor, folosind astfel bugetul de stat de circa 20 de milioane de lei în favoarea propriei sale formaţiuni politice. Devine clar planul pretinsului preşedinte de a nu face nimic pentru republică, ci, contrar legislaţiei, de a beneficia gratis de televiziunile publice, de a folosi banii statului pentru a se prezenta pe sine ca „salvatorul naţiunii” şi de a menţine o neîntreruptă campanie electorală, astfel încât socialiştii să ocupe toate instituţiile statului în alegerile anticipate pe care se străduie să le provoace cu prețul destabilizării totale a situaţiei din republică.

Iar şirul fărădelegilor şi abuzurilor comise de Igor Dodon, în cele câteva săptămâni de preşedinţie, ţine nu numai de Codul penal, ci şi de un comportament deviant, ciudat, iresponsabil a unui individ care îşi neagă constant propriile afirmaţii şi le schimbă de la o capitală vizitată la alta. Mai grav, în loc să readucă în bugetul public miliardul furat, așa cum a promis la alegeri, Dodon a pus pe umerii întregii populații încă șase miliarde de dolari, cheltuiți de regimul banditesc de la Tiraspol. E greu de imaginat că un om normal, care se declară președinte al tuturor cetățenilor, se duce la o bandă de criminali și depune flori la monumentele mercenarilor care au ucis copiii și feciorii R. Moldova. Un alt semn de anormalitate se manifestă în obsesiile bolnăvicioase ale lui Igor Dodon față de istoria, limba şi identitatea românească a moldovenilor, faţă de simbolurile naționale și statale consfinţite de Constituţie şi de Declaraţia de Independenţă din 27 august 1991.

În contextul faptelor şi abuzurilor enumerate, comise de numitul Igor Dodon doar în anul 2017, Consiliul Director al „Sfatului Țării-2” interpelează Parlamentul şi Guvernul, solicitând:

  • Organizarea unei expertize internaționale pentru a determina comportamentul deviant, ciudat, iresponsabil a pretinsului preşedinte al tuturor moldovenilor, Igor Dodon;
  • Interzicerea folosirii instituţiei prezidenţiale ca pe o filială a partidului socialiştilor;
  • Adaptarea la standarde moderne și cu revenirea la pragul de participare de peste 50% a Legii cu privire la referendum, prin care inițiativele populiste și manipulatoare, de dezbinare și învrăjbire a societății să fie excluse, împreună cu alte subiecte ce subminează integritatea teritorială, statul unitar, limba, istoria și identitatea consfințite de Declarația de Independență a R. Moldova;
  • În procesul optimizării structurilor de stat şi al economisirii banilor publici, să fie revăzut rolul şi locul Preşedinţiei, iar în contextul diminuării atribuțiilor instituției prezidențiale, bugetul de 20 de milioane de lei să fie redirecționat spre pensionari, urmând ca numărul actual de 83 de angajați ai președintelui să revină la 10-15, așa cum a fost la începuturi, în anul 1991.
  • Să fie curmate intențiile de reparație a clădirii Președinției din bani furați, de structurile criminale sau de oligarhii autohtoni sau străini;
  • Instanțele abilitate ale statului să manifeste voință și, conform Constituției, să-l oblige pe Igor Dodon să răspundă în fața combatanților care au apărat integritatea teritorială a R.Moldova, în fața copiilor și părinților care și-au pierdut fiii, tații și soții, în fața întregului popor care și-a apărat cu sângele și viața celor mai buni feciori independența și libertatea.

Consiliul Director al „Sfatului Țării-2”

Chișinău, 7 februarie 2017

Anunțuri