Vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău au reținut în vederea confiscării un lot de produse anabolizante care fac parte din categoria bunurilor restricționate.

anabolizante

Foto: customs.gov.md

Reținerea a avut loc în dimineața zilei de astăzi, în cadrul scanării bagajelor pasagerilor cursei Chișinău-Tel Aviv, procedură care a relevat prezența unor obiecte suspecte în bagajul unui cetățean al Israelului.

În rezultatul efectuării controlului fizic al bagajului respectiv, vameșii, în comun cu polițiștii de frontieră, au depistat 22.300 de comprimate cu substanțe anabolizante de producție autohtonă.

Cercetările pe acest caz sunt continuate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.

Anunțuri