OMS: 100 de milioane de chinezi sunt infectați cu virusul hepatitei B sau C

O sută de milioane de chinezi sunt infectați cu virusul hepatitei B sau C și o jumătate de milion mor în fiecare an de cancer de ficat în cea mai mare parte din cauza acestei boli, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Agerpres.

hepatita_medic

Foto: unica.ro

Chinezii cu acest virus reprezintă aproape o treime din cei peste 300 de milioane de oameni care sunt infectați cronic cu virusul hepatitei B sau C la nivel global, cu toate că mai puțin de 5% din această cifră au fost diagnosticați și își cunosc boala, explică OMS într-un comunicat.

„Mulți oameni, în special în țări cu venituri mici și medii, nu știu că sunt infectați, motiv pentru care nu pot avea acces la tratamente adecvate”, a declarat Marc Bulterys, responsabil al Programului mondial de luptă împotriva hepatitei din cadrul organizației, citat sâmbătă de EFE.

OMS a aprobat săptămâna aceasta primele sale linii directoare la nivel mondial privind analizele pentru detectarea hepatitei B și C, care simplifică acest proces la populații izolate sau în zone cu incidență ridicată a bolii.

Organizația a subliniat că Beijingul „a făcut progrese enorme” în controlul și prognozarea bolii, cum ar fi programul de imunizare timpurie (din copilărie) împotriva hepatitei B.

Cu toate acestea, reprezentantul organizației în China, Bernhard Schwartlander, a subliniat faptul că țara „are o sarcină grea” cu această boală, în condițiile în care aproximativ 7% din populație este infectată sau are boala și mulți oameni nu sunt conștienți de faptul că suferă sau că sunt infectați.

Schwartlander a subliniat că o detectare urmată de tratament poate preveni progresia bolii și, dacă acest lucru se face mai devreme, se inversează deteriorarea ficatului.

În plus, hepatita C se poate trata grație unei noi generații de antivirale care au vindecat mai mult de un milion de oameni în întreaga lume.

Ghidul privind detectarea bolii a fost prezentat în timpul unei întâlniri cu specialiști în boli de ficat din regiunea Asia-Pacific, care a avut loc în Shanghai în această săptămână.



Categorii:Actualitate, Externe

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s