Pușcăriașul Filat va trebui să-și ispășească pedeapsa până la capăt

Curtea Supremă de Justiție a respins recursurile avocaților lui Vlad Filat, dar și pe cel al procurorilor, considerându-le inadmisibile și vădit neîntemiate. Astfel, politicianul Filat, învinuit de corupere pasivă și trafic de influență, rămâne condamnat definitiv la 9 ani de pușcărie.

vlad-filat_condamnat

Vlad Filat. Captură video: protv.md

Pronunțarea deciziei motivante a CSJ va avea loc pe 23 martie curent.

Precizăm că Biroul Asociat de Avocaţi Popa şi Asociaţii a contestat cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) deciziile emise de magistraţii de la Curtea de Apel şi Judecătoria Buiucani în dosarul care îl vizează pe fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat.

Într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a Biroului de Avocați, citat de portalul Deschide.md, este menționat că apărătorii lui Vlad Filat au solicitat casarea integrală a sentinței emise de Judecătoria Buiucani, casarea parțială a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri în acest dosar. De asemenea, avocaţii cer achitarea şi eliberarea lui Vlad Filat din detenţie. În acelaşi timp, apărătorii insistă ca recursul să fie examinat în cadrul unei şedinţe publice, iar magistraţii să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate.

Fostul şef al Guvernului şi deputat liberal-democrat a fost reţinut la 15 octombrie 2015, imediat ce Legislativul i-a retras imunitatea de parlamentar. La 27 iunie 2016, Filat a fost condamnat de prima instanţă la nouă ani de puşcărie în penitenciar de tip închis. Procurorii au cerut pentru fostul premier 19 ani de închisoare, iar avocații au solicitat achitarea integrală a fostului deputat. Filat pledează nevinovat.



Categorii:Actualitate, Societate

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s