Proiectul unei moțiuni de cenzură împotriva ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, și a politicilor din domeniul sănătății, ca urmare a majorării tarifelor la un șir de servicii medicale pentru persoanele neasigurate, a fost prezentat astăzi în Parlament de către deputații PSRM.

pavel-filip_ruxanda-glavan

Foto: fb.com/GlavanRuxanda

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a transmis Direcției juridice proiectul, pentru a fi examinată, urmând ca ulterior să fie stabilite procedurile, notează Radio Chișinău. Astfel, Biroul Permanent trebuie să decidă data când proiectul moțiunii de cenzură va fi examinat, lucru care urmează să se înâmple în termen de 14 zile.

Tot astăzi, fracțiunea PLDM a cerut audierea ministrului Sănătății pe marginea aceluiași subiect, dar solicitarea nu a fost susținută de majoritatea deputaților.

În cadrul aceleiași ședințe, deputații socialiști au solicitat audierea premierului Pavel Filip în privința situației social-economice din republică. Propunerea acestora însă nu a acumulat numărul necesar de voturi.

Anunțuri