La sesizarea unui părinte, premierul Pavel Filip a întreprins miercuri, 1 martie, o vizită  ad-hoc la una dintre grădinițele din municipiul Chișinău. Părintele a invocat probleme privind alimentarea copiilor, inclusiv cazuri de intoxicare a acestora, lipsa unui medic în cadrul instituției, precum și condiții sanitare nesatisfăcătoare.

pavel-filip_gradinite

Foto: gov.md

Premierul a vizitat blocul alimentar și nemijlocit sălile unde copiii se află pe parcursul zilei. Astfel, au fost atestate mai multe probleme privind modul de păstrare a produselor, fiind identificate inclusiv ouă cu termenul de valabilitate expirat, iar în frigidere, lactate  păstrate împreună cu produsele din carne și resturile acumulate după ce a fost luată masa.

În debutul ședinței de astăzi a Guvernului, cu referire la acest subiect, șeful Executivului s-a arătat nemulțumit de condițiile în care activează instituțiile preșcolare. „Nu sunt neapărate investiții financiare foarte mari pentru a face curățenie în grădiniță. Ar trebui să le fie rușine, praf de un deget acolo pe unde merg copii în fiecare zi. Ar trebui să înțeleagă că sunt oameni responsabili, care trebuie să poartă răspundere pentru alimentele cu termen expirat, pentru calitatea alimentelor și pentru igienă în general”, a declarat Pavel Filip.

Totodată, premierul a criticat calitatea produselor alimentare livrate instituțiilor preșcolare și școlare. „Am intrat și la depozitul de fructe și legume. Merele sunt departe de cele pe care le vedem atunci când lansăm proiecte de investiții în livezi sau mergem la unele întreprinderi agricole. Cred că mere calitative și la preț accesibil în Republica Moldova putem găsi”, a accentuat Pavel Filip.

Premierul a cerut ca, în termen de o săptămână, Ministerul Sănătății, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Centrul Național de Sănătate Publică să vină cu propuneri de modificări legislative pentru a elimina deficiențele existente în procesul de asigurare cu alimente a copiilor. De asemenea, Pavel Filip a solicitat să fie făcute amendamente la Codul contravențional pentru a aplica amenzi usturătoare pentru responsabilii din instituțiile de control și cele de învățământ, în cazul depistării unor nereguli. Ulterior, urmează să fie efectuat un control în toate instituțiile  de învățământ din țară.

„Trebuie să răspundă cu funcția cei care sunt în fruntea acestor instituții, cei care se fac responsabili de aceste probleme. Să vedem ce avem și ce trebuie de făcut. Eu personal voi monitoriza acest subiect”, a conchis Pavel Filip.

Anunțuri